UPDATE! Conducerea Spitalului Județean a transmis că s-a strecurat o greșeală în documentul privind salariile personalului medical. La venitul net lunar s-a adăugat de două ori gărzile, rezultând o sumă mai mare decât cea reală.
SALARII URIASE…Un medic sef-laborator de la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui a avut, în luna aprilie, un salariu net de 45.235 lei, acesta fiind cel mai mare din întreaga unitate sanitarã. La un curs de 4,6 lei pentru un euro, rezultã cã medicul respectiv câstigã 9.833 de euro net. Salariul sãu brut sare, însã, de 15.000 de euro.
Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui a publicat ieri, pe site-ul institutiei, lista cu salariile pe luna aprilie, salarii care au crescut si cu 15.000 de lei în cazul unor medici. Un exemplu concret este al unui medic sef de laborator care în luna aprilie a avut un salariu net de 45.235 lei, cu 15.926 lei mai mult decât în luna martie. Este cea mai mare crestere si implicit, cel mai mare salariu de la SJU Vaslui. Un salariu net de peste 30.000 de lei are si un medic primar de Medicinã Legalã. La Anatomie Patologicã, medicul sef a plecat acasã „doar” cu 20.456 lei, adicã putin sub 5.000 de euro. Din cei 15 medici sefi de sectie, doar trei au avut salarii sub 20.000 de lei. Sunt sefi de sectie care în luna aprilie au avut salarii nete si de 31.000 de lei. Dacã la aceste salarii mai adãugãm si banii câstigati din gãrzi, rezultã ca la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui veniturile au ajuns la nivelul spitalelor din Belgia sau Franta.
Directorul medical, de la 12.000 lei la 22.000 lei
Din conducerea spitalului, cel mai mare salariu îl are directorul medical, care în luna aprilie a ridicat 21.724 lei, cu 9.737 lei mai mult decât în luna martie. Managerul unitãtii câstigã 10.750 lei, adicã aproape 2.300 de euro, în timp ce directorul de îngrijiri medicale are un salariu de 4.066 lei.
Asistentele medicale, salarii medii de 4500 lei, infirmierele, de 2.500 lei
Asistentele medicale se bucurã, si ele, de bani în plus la leafã, chiar dacã majorarea salariilor lor nu se comparã cu cea a medicilor. Astfel, personalul sanitar mediu are venituri mai mari cu sume cuprinse între 300 si 1500 de lei. Astfel, o asistentã medicalã de pe UPU-SMURD care în luna martie a avut un salariu net de 4.656 lei, în luna aprilie a ridicat 5.777 lei. Un asistent medical debutant a luat, luna trecutã 5271 lei, în timp ce unul cu vechime, care lucreazã pe o sectie cu grad ridicat de risc a avut un salariu de 7251 lei. Peste 90 % dintre asistentii medicali de la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui au acum salarii cuprinse între 4.000 si 5.000 de lei. Mai trebuie spus cã în cea mai mare unitate medicalã din judet aproape cã nu este infirmierã care sã câstige mai putin de 2000 de lei. Au fost infirmiere care în luna aprilie au avut si 3000 de lei salariu, în timp ce o îngrijitoare a ajuns sã câstige si 2700 lei. Dacã ne gândim cã în judetul Vaslui, salariul mediu lunar este de 1870 lei, putem spune cã angajatii SJU Vaslui au luat-o cu mult înaintea economiei locale. Pacientilor si familiilor acestora nu le rãmâne acum decât sã spere cã odatã cu aceste cresteri salariale vor dispãrea micile atentii pe care erau obligati sã le dea pentru a beneficia de un act medical de calitate.