TRAFICANT…Echipa comunã de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita a descoperit 107.960 tigarete de provenientã Republica Moldova, pe care un cetãtean român a încercat sã le introducã în tarã, ascunse în rezervorul de motorinã al autocamionului pe care îl conducea.
Astfel, în ziua de 09 mai, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control, pentru a intra în tarã, cetãteanul român Dumitru S., în vârstã de 32 de ani, conducând un autocamion marca Man, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontierã, soferul a declarat cã autocamionul nu este încãrcat cu marfã si intentioneazã sã se deplaseze din Moldova în Bulgaria. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amãnuntit asupra mijlocului de transport si persoanei, ocazie cu care, echipa comunã de control formatã din politisti de frontierã si lucrãtori vamali a descoperit, ascunsã într-un spatiu special amenajat, realizat prin modificarea rezervorului de motorinã, cantitatea totalã de 107.960 tigarete (5.398 pachete), diferite mãrci, de provenientã Republica Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luatã mãsura retinerii tigãrilor în valoare totalã de 24.830 lei, sanctionarea contraventionalã a bãrbatului cu amendã în valoare de 10.000 lei, precum si indisponibilizarea autocamionului, în valoare de 50.600 lei, în vederea confiscãrii.