Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, la data de 05 mai, a.c., în jurul orei 08.15, cu privire la producerea unui accident rutier, în localitate. Din primele verificări a reieşit că un bărbat de 52 ani, din Galaţi, a condus autoturismul pe strada Drumul Viilor şi, în dreptul blocului T10, a surprins şi accidentat un bărbat de 67 ani care traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, poliţiştii întocmind dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/lovit-in-plin,-dupa-ce-a-traversat-prin-loc-nepermis.html