SPERANTÃ… Aparitia în presã a unor povesti de viatã reuseste, câteodatã, sã fie salvatoare. Este cazul bãrbatului din Bunesti-Averesti, Ioan Marian Mãtase, care, la începutul anului, a fost filmat târându-se pânã la cabinetul medical din comunã, întrucât, din cauza ghetii necurãtate, nu putea ajunge altfel, având doar un singur picior. Vãzându-i cazul sensibil prezentat în mass-media, specialistii unei firme din Oradea, care realizeazã proteze, l-au cãutat pe Ioan chiar zilele trecute si i-au dat o veste mare. I-au spus cã îl pot ajuta cu o protezã adaptatã nevoilor lui, mai ales cã si CJAS Vaslui subventioneazã o parte din suma necesarã. Chiar si asa, lui Ioan i-ar mai trebui în jur de 5000 de lei, pânã în septembrie. Este atât de bucuros cã ar putea primi o protezã performantã, care sã îi facã viata un pic mai usoarã, cã nici nu mai conteazã, spune el, cât va trebui sã munceascã asa, într-un picior, ca sã strângã acesti bãnuti. „Dacã voi avea protezã, va fi mult mai usor, sunt sigur”, spune, cu însufletire, Ioan.
Are 41 de ani si de la 15 ani a fost diagnosticat cu diabet! Boala l-a mãcinat ani la rând, iar, în 2013, medicii i-au spus cã situatia s-a agravat si piciorul sãu trebuie amputat. A primit o protezã provizorie, care ar fi trebuit schimbatã, dupã câteva luni. Nu a putut însã sã facã acest lucru, pentru cã, între timp, diabetul îi afectase si ochii, fiind absolut necesarã o interventie chirurgicalã în acest sens. „Am fãcut mai multe operatii la ochi si toate au fost plãtite. Si a trebuit sã aleg, ori fac protezã, ori operatiile la ochi. Si am lãsat deoparte proteza, pentru cã mi-a fost teamã sã nu cumva sa rãmân fãrã posibilitatea de a mai vedea”, spune Ioan Mãtase. De atunci, s-a ajutat de un cadru metalic. Ia zi de zi tratamente costisitoare, pentru cã boala aceasta, diabetul, de care suferã peste 20.000 de vasluieni, macinã trupul si greu poate fi tinutã sub control. Faptul cã într-o zi, reprezentatii firmei din Oradea, care realizeazã proteze, au luat legãtura cu el, dupã ce au vãzut reportajul cu cazul sãu, l-a bucurat enorm. „Aceste proteze care se fac acum sunt mult mai bune. Când îndoi piciorul, e ca si cum ai avea genunchi. As putea sã mã misc mai usor”, spune Ioan.
„Încerc sã fac tot ce pot, ca sã nu fiu o povarã”
Pânã acum, de 5 ani, de când a rãmas doar cu un picior, nu a vrut sã se resemneze în situatia unui om invalid, asa cã, mãcar în gospodãria sa din satul Plopi, comuna Bunesti-Averesti, el munceste atât cât poate. „În 2016 am stat o vreme la sora mea, la Mangalia, într-un bloc, la etajul trei. Deci trebuia sã urc pe scãri, ajutat de un nepot. Într-o zi am spus cã eu trebuie sã urc singur, ca sã nu mai necãjesc pe altcineva. Si am urcat, sãrind într-un picior. Apoi am fost de trei ori la Bucuresti, la Spitalul de Oftalmologie, ajutându-mã asa, cu un picior si cu mâinile. Asa încerc sã mã descurc, fãrã sã îi chinui pe altii. E greu, dar o vorbã spune cã dacã nu e greu, nu ar fi frumos”, povesteste Ioan, cu un licãr de nãdejde în glas. Dã apã la animalele din gospodãrie, hrãneste pãsãrile, mai udã prin grãdinã. „Sã stiti cã, de multe ori, mã gândesc cã eu, în situatia mea, încerc sã fac tot ce pot, ca sã nu fiu o povarã pentru nimeni”, mai spune bãrbatul, care are alãturi cel mai bun prieten, un câine. „E mai mult decât un prieten. Uzi e un câine care face cât zece prieteni. E cel care îmi dã mult curaj si mã face sã cred cã într-o zi… totul va fi bine”, mai spune el, optimist.
„Nimeni pe lume sã nu aibã vreodatã de luptat cu aceastã boalã, diabetul”
Cu toate acestea, se gândeste cã îi va fi greu sã adune suma de 5000 de lei, pânã în septembrie, când specialistii de la Oradea îi vor face proteza. „Sunt scumpe. Cea care mi-ar trebui mie este cam 12.000 de lei. Casa de Asigurãri contribuie cu cea mai mare parte, iar eu trebuie sã strâng restul banilor. E scumpã, dar meritã. Nimeni pe lume sã nu aibã vreodatã de luptat cu aceastã boalã, diabetul. E tare grea si vicleanã”, spune Ioan.
