SÃRBÃTOARE…În data de 9 mai 2018, cu ocazia Zilei Europei, la Liceul „Stefan Procopiu„ se va desfãsura un maraton de activitãti în cadrul Programuluil educativ „Scoli-ambasador ale Parlamentului European”. Finalizarea campaniei de colectare a hârtiei reciclabile, deschiderea unui Punct de informare despre Uniunea Europeanã în Piata Civicã a orasului si organizarea unui flash mob pe terenul de sport, realizat de elevi care vor forma drapelul Uniunii Europene – acestea sunt doar trei dintre activitãtile pregãtite de elevi si cadrele didactice.
Cei 15 ambasadori-juniori de la Liceul „Stefan Procopiu”, coordonati de 5 profesori, ambasadori-seniori, si-au implicat colegii si profesorii din întreaga scoalã în urmãtoarele activitãti:
-Finalizarea campaniei de colectare a hârtiei reciclabile, desfãsurate în perioada 2-8 mai 2018, „Procopiu colecteazã si recicleazã”, ca marcã a unei importante preocupãri la nivel european, protectia mediului.
-Aplicarea la clase, în cadrul lectiilor pe discipline, a unor tematici europene.
-La ora 10.40, flash mob pe terenul de sport, realizat de 3 clase a IX-a care vor forma drapelul Uniunii Europene pe fundalul sonor al „Odei bucuriei” a lui Beethoven, imnul UE, cu participarea elevilor din întreaga scoalã.
-La ora 11.00, ambasadorii juniori vor deschide un Punct de informare despre Uniunea Europeanã în Piata Civicã a orasului, într-un cort pus la dispozitie de Primãria Municipiului Vaslui, unde vor prezenta materiale informative despre UE realizate de ei, dar si materiale puse la dispozitie de Biroul de Informare al Parlamentului European în România si de Centrul Europe Direct Vaslui.
-La ora 13.00, doi ambasadori-juniori vor face o vizitã colegilor de la Liceul Teoretic „Mihail Kogãlniceanu”, pentru a redacta o scrisoare-fluviu adresatã Parlamentului European, scrisoare începutã la Liceul „Stefan Procopiu” si continuatã la Liceul cu Program Sportiv.
-La ora 16.00, doi ambasadori-juniori, sustinuti din public de colegii lor din scoalã, vor participa la concursul „EU aleg Europa”, organizat de Centrul Europe Direct Vaslui si desfãsurat la Casa de Culturã a Sindicatelor.
Ce este Programul „Scoli-ambasador ale Parlamentului European”
Programul „Scoli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) a fost derulat în anul 1 în România de Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale si cu sprijinul Asociatiei de Asistentã si Programe pentru Dezvoltare Durabilã (APDD) Agenda 21. Programul s-a desfãsurat în perioada decembrie – iunie 2017 si a implicat participarea unui numãr de 25 de scoli din municipiul Bucuresti si judetele Arges, Buzãu, Cãlãrasi, Constanta, Galati, Giurgiu, Ilfov si Prahova. În anul scolar 2017-2018, alte 25 de scoli din Bucuresti si din tarã candideazã la obtinerea titlului de „scoalã ambasador” în cadrul acestui program educativ, printre care si Liceul „Stefan Procopiu” din Vaslui.