AMÂNARE… Desi conducerea Consiliului Judetean estima cã începând cu 1 mai ar trebui sã functioneze sistemul integrat de management al deseurilor, prin deschiderea gropii de gunoi ecologice de la Rosiesti, se pare cã lucrurile nu stau tocmai asa. Groapa de la Rosiesti nu se mai deschide de la 1 mai, Romprest nu îsi începe activitatea mai devreme de câteva sãptãmâni sau o lunã de zile, iar miile de tone de deseuri menajere ar trebui sã meargã tot la Brãila. “Am fãcut diligente pe lângã presedintele Consiliului Judetean Brãila, pentru a duce gunoaiele în continuare, chiar si dupã 1 mai. Sunt unele probleme, pe care nu le-am prevãzut, la început, deci vom duce gunoaiele tot la Brãila”, recunoaste presedintele CJ Vaslui.
De ce s-a blocat totul? Pentru cã, atunci când au alcãtuit caietul de sarcini, niste capete luminate din vechea conducere a CJ Vaslui au uitat sã înscrie printre investitiile necesare la groapa de la Rosiesti si un tocãtor de mase plastice, pentru miile de tone de PET-uri sau alte materiale plastice rezultate din procesul de selectare a deseurilor menajere. Bineînteles, conducerea actualã de la judet nu recunoaste incompetenta unor angajati din institutie, astfel cã Romprest nu poate începe treaba de la 1 mai. Este nevoie o licitatie publicã, fiind vorba de un echipament de peste 100.000 de euro, care va fi plãtit din banii judetului, în loc sã fie trecut în proiectul finantat de UE cu peste 40 de milioane de euro. “Am discutat cu ministrul Mediului, cu conducerea CJ Brãila, sã ne mai accepte sã ducem un timp gunoaiele acolo. Cel care administreazã groapa este de acord, însã administratia judetului nu mai doreste, pentru cã groapa se umple într-un ritm rapid, dacã ducem acolo si gunoaiele judetului Vaslui”, a spus Buzatu. Acesta a spus despre Romprest cã nu poate începe activitatea din cauzã cã lipsesc niste echipamente, care presupun “investitii destul de consistente”, adicã vina este a functionarilor de la judet, care nu au trecut în caietul de sarcini si acel tocãtor.
Primarii vasluieni mai primesc un rãgaz pentru a-si rezolva problemele cu platformele sãtesti
La începutul lunii aprilie, primarii de comune erau avertizati sã se miste cât mai repede, pentru a face cât mai multe platforme pentru colectarea deseurilor. “Trebuie sã vã gânditi bine dacã acolo unde ati spus cã este nevoie de o singurã platformã de colectare a deseurilor pe un sat este bine sau nu. Oare, mãtusa Ileana va merge 3 km cu sacul de gunoi în mânã, pânã la platformã, face vreun program de miscare în aer liber? La asta trebuie sã vã gânditi, si cât mai repede, acolo unde este nevoie sã faceti mai multe platforme. Nu vor putea oamenii sã meargã cu pubelele dintr-un capãt în altul al satului, sã ducã gunoaiele la platformã, nu e normal. Fiecare primar de comunã va trebui ca, în satele lor, sã identifice încã douã trei locatii, în care sã se facã platforme”, le-a mai transmis Buzatu primarilor. Multi nu au reusit nici acum sã rezolve aceastã problemã, asa cã blocajul actual le dã o gurã de oxigen. Taxa de salubritate va trebui si ea colectatã, pentru ca, începând cu luna mai, primarii sã aibã un fond la dispozitie, cu care sã achite operatorului judetean banii datorati pentru colectarea gunoaielor. “Sã fie clar: aceia care nu vor plãti taxele cãtre operator, se vor trezi cã nu li se ridicã gunoaiele, ceea ce va însemna cã vor fi probleme foarte mari. Nu este o taxã mare, cei 2,36 lei, asta a rezultat din aplicatie, oricine de la tarã poate plãti acesti bani, pentru a beneficia de o colectare a gunoaielor în mod corect, legal”, a mai spus presedintele CJ Vaslui.