FRATI… În spiritul Centenarului Marii Uniri, dar si al sãrbãtoririi celor 100 de ani de la înfiintare, Colegiul National „Cuza Vodã” Husi reuseste sã organizeze evenimente emotionante, cu o rezonantã care, iatã, trece granita, peste Prut! Sãptãmâna aceasta, joi, în ziua cercurilor pedagogice, la „Cuza Vodã” au ajuns oaspeti din Republica Moldova, iar impresiile acestora, la finalul unei zile petrecute împreunã, au fost mãgulitoare. „Ne gândim sã continuãm acest schimb de experientã si în ceea ce priveste elevii nostri. Ne bucurãm cã oaspetii nostri s-au simtit foarte bine la noi”, spune profesoara Ancuta Liciu, cadru didactic al Colegiului National „Cuza Vodã” Husi.
Dupã ce, în urmã cu un an si jumãtate, husenii au ajuns la Liceul „Olimp” din Costesti, raionul Ialoveni, unde au decis sã semneze un protocol de colaborare, iatã cã, în aceste zile, moldovenii le-au întors vizita fratilor de dincoace Prut. Reprezentatii Colegiului National „Cuza Vodã” au considerat cã anume aceastã perioadã, care coincide si cu un proiect propriu al Inspectoratului Scolar Vaslui, realizat tot în parteneriat cu dascãli din Republica Moldova, este potrivitã pentru un schimb eficient de experientã. Sapte profesori de la Liceul din Costesti, Republica Moldova, de diferite specialitãti, au sosit joi dimineatã la Husi. „Primirea a fost una traditionalã, frumoasã. Ne-a fãcut plãcere sã fim gazde bune si cred cã am reusit. Totul a plecat de acum un an si jumãtate, când noi am fost în vizitã la Costesti. Si ne-am dorit un schimb de experintã, am semnat un protocol în sensul acesta. Acum i-am invitat la noi. Am legat evenimentul si de proiectul pe care îl are Inspectoratul Scolar. Trebuie spus cã marti, miercuri si joi si ISJ-ul a avut invitati din Republica Moldova. Cu totii au venit joi, în amfiteatrul Colegiului, unde a avut loc si un mic spectacol, care i-a încântat pe toti cei prezenti.
Profesorii de la „Cuza Vodã” i-au impresionat pe dascãlii de peste Prut!
Oaspetii moldoveni au fost impresionati de metodele didactice ale profesorilor de la „Cuza Vodã” Husi, asistând la lectii demonstrative, la Matematicã, Chimie si Biologie. „Fiind cercurile pedagogice, am avut posibilitatea sã le prezentãm aceste lectii demonstrative, la Chimie, Biologie si Matematicã. La Chimie, lectia deschisã a fost sustinutã de doamna profesoarã Diana Adumitroaei, la Biologie, oaspetii au putut vedea o lectie deschisã a domnisoarei profesoare Antal Cela, iar la Matematicã au sustinut lectia demonstrativã doamna profesoarã Adeluta Baltag si domnul profesor, Adrian Talasman.
Cred cã oaspetii s-au simtit foarte bine la noi. Au avut, în final, doar opinii pozitive, chiar la superlativ. Au fost încântati de ore, de copii, de noi. Le-a plãcut experienta în sine si îsi doresc sã mai aibã asemenea schimburi de experientã, inclusiv pentru copiii de dincolo de Prut”, a spus profesoara Ancuta Liciu. Delegatia de dascãli din Costesti, Republica Moldova, a fost condusã de directoarea Liceului „Olimp”, profesoara Maria Bivol. Husenii i-au invitat pe oaspeti într-o vizitã de suflet, la Muzeul Eparhial, dar si la Catedrala Episcopalã a Husilor.