Dupã ce a trecut prin operatii si interventii medicale grele, Ramona Mocana, profesorul doctor de la Muzeu, este vie. E un miracol revenirea sa, dupã ce multi îsi frecau palmele de bucurie. Noi ne bucurãm cã si-a revenit, iar infectia din gât i-a cedat, si sincer ne-ar fi pãrut rãu sã pãteascã ceva. Am fi rãmas fãrã obiectul muncii.
Este un director prin deconcetrate, undeva pe la piata din Traian, care a devenit oficial sifon la DNA. Cicã ar fi fost prins cu nu stiu ce gãinãrii, iar ca sã scape le-a spus procurorilor cã le dã ”o gãina grasã” la schimb, numai sã-i dea cu suspendare. Nu stim pe cine vizeazã, dar cam stim unde bate. Fiindcã a devenit la fel de agresiv precum politistul Vizitiu, când îi înregistra pe Carp si Munteanu.
Dupã plecarea lui Tudorel de la Centrul de Afaceri, va urma o numire spectaculoasã în functia de director, care produce multe ricoseuri. La CJ de exemplu, fiindcã personajul care va prelua functia de director este Florin Sârbu, actual consilier judetean ALDE. Aici se vor produce niste permutãri la lista de consilieri. Pasul lui Sârbu a devenit certitudine în momentul în care deja s-a anuntat venirea lui Olteanu la ALDE, care are ca obiectiv curãtarea partidului de “elemente” pesediste.
Mesajul adresat ex. subprefectului Mircea Gologan de ziua sa
Îi spunem domnului subprefect la multi ani în avans. Peste patru zile îsi serbeazã ziua de nastere. Noi o sã-i boicotãm cât putem aceastã aniversare în semn de protest fatã de purtarea sa goloneascã de la ultima sedintã. Dar ne folosim de prilej sã-i urãm ex. subprefectului Mircea Gologan, multã sãnãtate!