ACTIUNI…”Eroii sunt memoria vie a istoriei noastre”. Sub acest generic, dãnestenii si-au omagiat, joi, eroii care si-au dat viata pentru întregirea neamului. Manifestãrile dedicate acestora au început cu o slujbã religioasã la Monumentul Eroilor, oficiatã de Episcopul Husilor, Preasfintitul Pãrinte Ignatie, alãturi de propotopul Vasluiului, preotul Adrian Chirvase. Oamenii au fost încurajati sã cinsteascã memoria celor care au luptat pentru binele tãrii, sã se roage pentru ei si sã le transmitã si copiilor aceste lucruri. „Noi la fiecare slujbã, fie de dimineatã, fie de searã, întotdeauna îi pomenim pe cei care s-au luptat pentru libertate si unitate, pentru întregirea tãrii noastre. De ce? Aceastã rânduialã foarte frumos statornicitã este una providentialã. Din pãcate, trãim vremuri în care tinerii nostri nu mai stiu ce înseamnã eroii neamului nostru. Într-un fel, Biserica, prin toate aceste rugãciuni, este ca un memento, ca un far de trezire si aducere permanentã aminte de ceea ce suntem acum, faptul cã ne putem trãi nestingherit credinta, cã avem biserci, avem monumente, avem culturã. Cea mai mare misiune pe care o avem este sã reusim sã transmitem aceeasi dragoste fatã de martiri si eroi tinerilor nostri. Fãrã sã fiu un pesimist sau un prevãzãtor, îmi este tare fricã cã peste 20-30 ani nu stiu dacã vor mai fi generatii care sã omeneascã, sã vinã la mormintele lor, sã se roage pentru odihna sufletelor acestor oameni cãrora noi le datorãm foarte mult”, a spus Preasfintitul Ignatie, la finalul slujbei religlioase, oficiatã la Monumentul Eroilor.
Joi a fost inauguratã si placa comemorativã în memoria Ecaterinei Teodoroiu. Aceasta a fost dezvelitã de primarul comunei, Neculai Ciofu, si sfintitã de episcop. Placa comemorativã a fost plasatã în locul în care a locuit, o lunã de zile, în perioada Primul Rãzboi Mondial, Eroina României Mari. Din pãcate, vechea casã nu mai existã. A fost demolatã în anul 2000, pentru a face loc unei alte case. „Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, <<Eroina de la Jiu>>, a fost cazatã în locuinta lui Vasile C. Cozma, la poalele dealului Dãnesti, iar sublocotenentul Gh. Mãnoiu, conjudeteanul si prietenul eroinei, în casa lui N. Viureanu, la 200 m spre nord de deal. <<Oltenii>>, cum le-au spus dãnestenii, au stat în sat o lunã de zile, iar în aprilie regimentul si-a schimbat cantonamentul si s-a instalat la Codãesti. Unsprezece dintre <<oltenii>> regimentului au rãmas definitiv în Dãnesti, fiind rãpusi de tifos exantematic”, se aratã în monografia comunei.
Simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri
Dãnestiul a gãzduit joi si un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri. Lucrãrile au fost deschise de catre PS Ignatie al Husilor, care ne-a prezentat la un înalt nivel intelectual aspecte istorice si impactul social al „Uniatiei” de la 1700, când o parte din Biserica Ortodoxã a fost obligatã sã se alipeascã celei Catolice. Moderatorul simpozionului, Dan Ravaru, a fãcut o apropiere între faptul cã Emil Racovitã din Dãnesti a fost unul dintre fondatorii Universitãtii din Cluj, iar acum, un reprezentant al Clujului si al Transilvaniei, prin persoana Episcopului Ignatie, se aflã pe meleagurile natale ale savantului. În continuare, moderatorul a transmis un mesaj al doctorului Valeriu Lupu, care din motive obiective, nu a mai putut participa la simpozion. Au urmat interventii ale intelectualilor din localitate, profesorii Ion Coman, care a punctat mai multe aspecte de ordin istoric, profesoarele Sanda Mihãilã si Viorica Dragomir, care au evocat personalitatea Ecaterinei Teodoroiu, si profesoara Gabriela Coman, care a rostit un discurs emotionant despre importanta cunoasterii istoriei. De la Iasi, din partea grupului Mitican, a intervenit profesorul Epure, cu precizãri asupra atitudinilor oamenilor politici români în preajma Unirii. Dintre oaspeti, au mai luat cuvântul istoricul Costin Clit, care s-a referit în special la monumente si la importanta acestora, colonelul (r) Mihai Focsa, care a prezentat importanta operatiunilor armatei române pentru realizarea Unirii si profesorul Milutã Moga, cu o interventie de ordin istoric, completatã cu versuri scrise de el. Având în vedere evocarea Ecaterinei Teodoroiu, profesorul Dan Ravaru a propus ca anual, la Dãnesti, sã aibã loc o întâlnire culturalã în memoria sa, dar si în amintirea femeilor care au luptat de-a lungul vremurilor în armata românã. Amintirea acestora ar fi asociatã cu faptul cã judetul Vaslui a dat cele mai importante personalitãti feminine din istoria României.
„Comuna Dãnesti este o adevãratã vatrã de istorie si de culturã”
Desfãsurarea simpozionului a fost în mod permanent sustinutã de interventiile de ordin artistic ale lui Dan Ailincãi si Ion Chiriac. Cel dintâi a recitat versuri dedicate eroismului românesc din Primul Rãzboi Mondial si din istoria Moldovei, iar cantautorul Ion Chiriac a interpretat melodii legate de unire si de lupta purtatã de locuitorii provinciilor românesti aflatã sub stãpânire strãinã. În final, Ion Chiriac a interpretat melodiile „Hai sã întindem hora mare” si „Treceti batalioane, române, Carpatii”, care i-au antrenat pe toti participantii la simpozion. Acestia s-au ridicat în picioare si au cântat alãturi de interpret. În final, profesorul Vasile Mariciuc, vicepresedinte al Consiliului Judetean a fãcut o scurtã, dar judicioasã si competentã analizã a ceea ce s-a petrecut la simpozion considerându-l o adevãratã reusitã culturalã, dar si patrioticã. Încheierea evenimentului i-a apartinut primarului Neculai Ciofu, care a multumit tuturor pentru prezentã, dar si pentru eforturile depuse în realizarea evenimentului. „Comuna Dãnesti este o adevãratã vatrã de istorie si de culturã. Localitatea este atestatã încã de la începutul secolului al XV-lea si din trecutul sãu au fost publicate numeroase documente în culegerile vestitului cercetãtor Gheorghe Ghibãnescu. Cel mai cunoscut element legat de culturalitatea comunei este faptul cã unul dintre satele componente, Surãnesti, a dat tãrii trei academicieni – Emil Racovitã, Emil Condurachi, Gr. T. Popa, care au devenit celebri în domenii ca biospeologia, arheologia si medicina. De asemenea, aproape de zilele noastre, în localitatea Dãnesti, au activat intelectuali ca Buraga, originarul cercetãtor al arheologiei si istoriei locale, monografisti ca preotul Constantin Radu si scriitorul Ion Mitican, cel care a reflectat cu mare sensibilitate viata Iasului. Urmasii acestora au fost prezenti la simpozionul care a încheiat manifestãrile culturale de la Dãnesti de pe 12 aprilie”, a punctat profesorul Dan Ravaru.