MÂNDRIE…Nãscutã pe meleaguri vasluiene, dar plecatã de mai bine de 20 de ani în Statele Unite ale Americii, vasluianca Gina Bãdescu a devenit cunoscutã în toatã lumea dupã ce a decis sã fie protagonista primei ascensiuni feminine a vârfului Ama Dablam din Himalaya, cu o înãltime de 6.812 metri, fãrã ajutorul oxigenului suplimentar sau a serpasilor. „În timp ce suntem aproape de începutul expeditiei urmãtoare, mã gândesc la eforturile de anul trecut si la cel mai drag pentru mine, ascensiunea lui Denali (cel mai înalt vârf din America de Nord – n.r.). A fost o frumusete durã, crudã si rafinatã”, a spus Gina Bãdescu. Medic anestezist de profesie, Gina a renuntat la confortul oferit de America si s-a mutat în Nepal pentru a fi mai aproape de muntele pe care vrea sã-l cucereascã, sprijinitã de un alt român cunoscut în lumea alpinistilor, Justin Ionescu. Pânã la data la care va începe efectiv ascensiunea, vasluianca de 46 de ani a reusit sã renoveze o aripã nefolositã a unui spital din Nepal si sã ofere, împreunã cu alte cadre medicale, servicii de calitate oamenilor de acolo. Provenitã dintr-o familie de militari (tatãl, fost plutonier adjutant sef în cadrul Centrului Militar Judetean Vaslui – n.r.), Gina, pe numele de fatã Croitoru, si întreaga familie s-au mutat din Vaslui la Bucuresti din cauza unor probleme de sãnãtate ale tatãlui. La scurt timp dupã Revolutie, a reusit sã emigreze în Statele Unite, dar s-a întors în tarã si a urmat cursurile Facultãtii de Medicinã. În urma unui accident rutier, a ajuns, în stare gravã, la spital, cu ambele picioare rupte. Acest lucru nu a descurajat-o. Din contra, a ambitionat-o si a devenit prima româncã si prima vasluiancã ce va escalda Everestul. „Deocamdatã mã simt foarte bine, dar existã anxietate cu privire la urcat”, a spus, pentru Vremea Nouã, Gina Bãdescu.
Nãscutã în urmã cu 46 de ani la Vaslui, Gina Bãdescu avea sã ajungã, peste ani, prima româncã si prima vasluiancã ce decide sã escaladeze Everestul. Dragostea pentru munte si escaladã are în spate o poveste mai putin obisnuitã. În urmã cu câtiva ani, în timp ce se plimba pe bicicletã, Gina Bãdescu a fost victima unui accident rutier. A ajuns în stare gravã la spital, cu ambele picioare rupte, dar, dupã ce s-a pus pe picioare, a luat o decizie care i-a schimbat viata în totalitate. A hotãrât sã lase în urmã viata confortabilã oferitã de meseria de medic anestezist într-un spital din New York si a început cãtãrarea pe munte. Primele escalade au avut loc în America de Nord, dar a continuat cu muntii din Franta, Italia, Slovenia, Austria si România. Îl cunoaste apoi pe Justin Ionescu, un alt român stabilit peste ocean si un alpinist de exceptie. Împreunã încep câteva expeditii extreme pânã când decid ca Gina Bãdescu sã ajungã prima femeie care atacã muntii Himalayei fãrã oxigen suplimentar si serpasi. „Emotii mari la plecarea în expeditia ce urmeazã. Chiar mai mari decât înainte de Everest. Destinatia este aceeasi cu care v-am obisnuit în ultimul timp, Himalaya, proiectul, însã, este total diferit de cele anterioare. Atunci, eu eram sportivul, eu cîstigam sau pierdeam. Acum am trecut într-un fel în spate, pe banca antrenorului. În fatã, de aceastã datã, va fi colega mea din alte ascensiuni, Gina Bãdescu, care va încerca sã realizeze pentru România prima ascensiune femininã a vârfului Ama Dablam, 6.812m, fãrã ajutorul oxigenului suplimentar sau a serpasilor. Începând cu aceastã expeditie, am reactivat latura de alpinism a Alpin Club Carpatic, singurul club la care am fost legitimat de când am început sã mã catãr, de care o sã mã ocup direct. Divizia de alpinism se va numi Carpatic Elite Mountaineering. Este un vis de al meu mai vechi de a promova, sustine si, nu în ultimul rând, de a antrena români pentru ascensiuni alpine din ce în ce mai dificile”, povestea, pe pagina sa de socializare, Justin Ionescu.
Medic în Nepal pânã la escaladarea Everestului
Asa cum multi stiu, pregãtirea escaladei pe Everest este un lucru ce poate dura luni. Alpinistii asteaptã ca vremea capricioasã sã le ofere acea fereastrã de care au nevoie pentru a reusi sã ajungã în vârf. În tot acest timp, vasluianca noastrã a decis sã-si punã în slujba nepalezilor cunostintele. Initiazã o campanie de strângere de fonduri si cu banii strânsi renoveazã o aripã a unui spital din capitala Nepalului si o transformã într-o modernã salã de operatii. „Prima zi în sala de operatie, aici, în Nepal. Multã muncã, dar satisfactii mari dupã 10 ore, pentru acest grup de asistente, tehnicieni si doctori. Multumesc din nou tuturor prietenilor mei care au donat pentru strângerea de fonduri. Banii tãi îi ajutã într-adevãr pe pacientii care altfel nu au acces la atât de multã îngrijire chirurgicalã necesarã. Si prima sãptãmânã a misiunii noastre chirurgicale a trecut foarte repede. O muncã destul de impresionantã care a transformat o aripã nefolositã a spitalului într-un teatru de operare si am reusit foarte bine. Dupã douã zile de frecat pereti, podele, toalete si, nu în cel mai putin timp, asamblarea masinilor de anestezie de la zero, am avut apoi trei zile de cazuri fine. Toatã lumea munceste din greu în fiecare zi si noi o facem. Mã bucur foarte mult”, spune Gina Bãdescu.
„Mândrã cã sunt româncã!”
Chiar dacã este plecatã din România de mai bine de 20 de ani, Gina Bãdescu nu a uitat cã este româncã. Spune cã a urcat muntii de pe cinci continente si a cãlãtorit peste tot în lume, dar niciodatã nu a uitat cã este româncã. „Sunt plecatã de ani din tarã. Cu toate acestea, oriunde sunt, port România cu mine în suflet si în gând, si este o mândrie, o mare onoare sã o duc cu mine prin lume. În 2014, dupã ce urcasem de douã ori la peste 8.000m, un jurnalist mã întreabã: <<Cum se vede România de la opt mii de metri?>> Am fost asa surprinsã de întrebare, încât am avut nevoie de câteva momente pânã sã rãspund: <<România se vede foarte frumos de la 8 mii de metri. Pentru mine este cea mai frumoasã tarã din lume, desi am cãlãtorit pe 5 continente si am vãzut multe locuri minunate>>”, spune Gina Bãdescu.
Prima ascensiune femininã a vârfului Ama Dablam din Himalaya, povestitã de Gina Bãdescu
PREMIERÃ…Antrenatã de Justin Ionescu, vasluianca Gina Bãdescu a decis sã cucereascã vârful Ama Dablam din Himalaya. Avea sã devinã prima ascensiune a unei femei, a acestui vârf cu o înlãltime de 6.812 metri. Iatã povestea acestei ascensiuni spusã chiar de protagonistã. „Pe 18 octombrie am ajuns la Khare, ultimul punct înainte de a începe urcarea în tabãra de bazã de la Mera Peak. În acea searã, Justin a început sã se simtã rãu, cu febrã si tuse. Pânã dimineatã am decis cã trebuie sã coboare pentru a-si reveni. Eu trebuia sã urc si ne-am fi întâlnit în douã zile la urmãtorul punct al cãlãtoriei noastre. Am plecat cu Napu, unul dintre portarii nostri, care trebuia sã mã ajute cu bagajele si sã vinã cu mine. Am ajuns la Mera, de la Mera Peak, în cel mai scurt timp. L-am lãsat pe Napu acolo pentru a stabili tabãra si am fãcut ceea ce Justin a fortat la mine: am continuat sã merg în sus, pentru a ajuta cu aclimatizarea. Odihnã activã. M-am dus pentru câteva ore, am ajuns destul de aproape de tabãrã, apoi m-am întors si am rãmas o noapte la tabãra de bazã. În dimineata urmãtoare am plecat cu Napu în tabãra de sus. A fost nevoie de aproximativ douã ore doar pentru a ajunge la 5.800 de metri si tabãra pãrea ocupatã, plinã de viatã cu serpasi si portari care asteptau ca echipele sã coboare de la summit sau de la tabãra de bazã. Mirosul mâncãrii era primitor. Am luat o ceascã fierbinte de ceai si am plecat din nou pentru o orã si jumãtate de mers în sus. Era un mod bun de a cerceta ruta, mai ales cã trebuia sã încep ziua la ora 2.00, în întuneric perfect. Când m-am întors în tabãrã, am primit întrebãri de la diferiti serpasi: <<esti singurã, nu ai un serpas?>> Am simtit dezaprobarea în vocile lor, dar aveam încredere cã Justin mi-ar fi spus dacã asta ar fi fost o problemã. Asa cã am luat cina si m-am dus la culcare. Începuse sã nu-mi mai placã supa cu tãitei, dar nu aveam alte optiuni. Apetitul meu nu e bun la altitudine. Am încercat sã dorm, dar s-a dovedit a fi aproape imposibil. Am fãcut o respiratie Cheyne-Stoke despre care am învãtat la facultatea de medicinã. Ciclul s-a repetat la fiecare câteva secunde. De asemenea, aveam o tuse cicãlitoare care se lãsa cu durere în coaste. Era obositor. Începusem sã-mi pierd concentrarea si mã gândeam cã poate n-o sã mã duc sus. Simteam altitudinea un pic mai mult decât am crezut. Dar la prima orã a diminetii, când am auzit zgomotul de sobe din corturile de aproape, m-am ridicat si am fost gata de plecare. Un mic dejun rapid, aceeasi supã de tãitei, si la ora 2:15 am plecat, eu si Napu, portarul meu. Urcarea mergea foarte încet, dar urma sã întrec douã dintre echipele care începuserã înaintea mea. De asemenea, am întâlnit trei oameni care deja se întorceau dupã prima jumãtate de orã. Era frig, dar nu era vânt, asa cã eram fericitã. În timp ce ne fãceam drum spre munte, eram din ce în ce mai obositã. Peisajul nu era deloc uimitor, cu primele raze de luminã în rãsãritul soarelui. Eram atât de aproape de vârf. Am ajuns la terenul de fotbal înainte de ultima ascensiune si nu mai era nimeni în fata noastrã. M-am asezat în zãpadã, epuizatã, si mã gândeam cã mã voi întoarce. Nu aveam energia sã urc pe acea micã pantã pânã la vârf. Am bãut niste ceai si cam zece minute mai târziu o echipã condusã de un serpas de alpinism a trecut pe acolo. El a spus <<Haide, e foarte aproape, aproape ai ajuns!>> Apoi el a început sã urce cu echipa lui si mi se pãrea cã panta nu era atât de rea pe cât pãrea. M-am ridicat si am început sã merg. Înainte sã-mi dau seama, eram în vârf. Era ora 6 si o dimineatã superbã. I-am multumit serpasului nepalez pentru cuvintele de încurajare. Era mereu în capul nostru. Puterea de a merge mai departe. Eram fericitã. Am luat câteva fotografii la summit, am chatuit cu echipele care veneau în sus. Cred cã am petrecut aproape 25 de minute la summit si apoi am început sã coborâm. Am mers foarte repede. Într-o orã si 15 de minute m-am întors în tabãra de sus. În timp ce mã întindeam în cort sã trag un pui de somn, simteam cã am febrã, mã durea capul si tusea era neobositã. Mi-am petrecut o orã încercând sã mã odihnesc. Pânã la 10, un alt portar a venit sã ne ajute sã luãm tabãra, sã începem coborârea si sã mergem la întâlnirea noastrã cu Justin. A fost o agonie de 3 ore si jumãtate, m-am târât acolo. Imediat ce am ajuns, m-am întins în cort si am încercat sã dorm. O jumãtate de orã mai târziu, Justin a apãrut strãlucitor si fericit. M-a felicitat pentru urcare si a vrut sã stie detalii. Somnul meu a trebuit sã astepte”, a povestit Gina Bãdescu.
Vasluianca Gina Bãdescu, declaratii exclusive despre ascensiunea Everestului
EXCLUSIV…Contactatã telefonic, Gina Bãdescu a vorbit despre dragostea ei pentru munte, dar si despre ce o asteaptã peste mai putin de douã sãptãmâni. „Deocamdatã sunt în Seatle unde mã pot antrena, dar, de vineri într-o sãptãmânã, voi pleca, din nou, cãtre Nepal. De data aceasta ascensiunea va fi cu serpasi si oxigen suplimentar. Sper sã reusesc ce mi-am propus, mai ales cã nu este un lucru usor sã ajungi pe vârful Everestului. Ascensiunea se va face în etape si va dura aproximativ trei sãptãmâni. Pe 6 aprilie voi ajunge în tabãra de bazã de pe Everest situatã la 5.000 de m altitudine si apoi vor începe etapele ascensiunii. Promit cã vã voi tine la curent cu ce se va întâmpla si vã voi trimite fotografii de pe Acoperisul Lumii”, spune vasluianca Gina Bãdescu pentru cotidianul Vremea Nouã. De asemenea, aceasta a povestit despre dragostea ei pentru munte si cum a ajuns ca, în patru ani, sã ajungã la performante în alpinism. „Am avut un accident de circulatie în urma cãruia am ajuns în spital cu ambele picioare rupte. A fost o perioadã foarte grea pentru mine, dar acum pot spune cã am trecut cu bine peste acel episod. În timpul recuperãrii, un prieten m-a invitat într-o salã de cãtãrãri frecventatã, mai ales, de veteranii de rãzboi americani. Acolo am întâlnit oameni protezati ce fãceau acest sport si lucrul acesta m-a ambitionat. Prima cãtãrare am fãcut-o cu piciorul drept în gips. Acum îmi doresc sã ajung pe Everest. Este, într-adevãr, cel mai înalt munte din lume, dar orice vârf muntos meritã cucerit.” În finalul discutiei, Gina Bãdescu a povestit etapele pe care trebuie sã le urmeze pânã va ajunge pe vârful Everst. A povestit despre cãtãratul între tabãra de bazã si celelalte trei baze care ajung pânã la altitudinea de 7.000 de metri. Ultima etapã, pânã la 8.898 de metri, va avea loc în ziua în care conditiile meteo vor fi favorabile. Îi urãm succes si asteptãm cu mare interes fotografiile din vârful celui mai înalt munte din lume.
