OMAGIU… Nepoata lui Penes Curcanul, Iuliana Gabriela Grazynska, ajunge, azi, în Vaslui, pentru a lua parte la simpozionul dedicat eroului vasluian. Aceasta este membru onorific al României în Poznan (Polonia) si va veni în oras special pentru acest eveniment. Printre invitatii la simpozion se numãrã si profesorul universitar dr. Ion Giurcã de la Universitatea “Carol I” din Bucuresti, arh. dr. Ioana Maria Petrescu si arh. dr. Constantin Bogdan Stanciu de la Facultatea de Arhitecturã din cadrul Universitãtii “Spiru Haret” Bucuresti si dr. Sergiu Balanovici de la Muzeul Judetean Botosani. Manifestarea culturalã va începe la ora 11:00, în Sala “Arta” a Muzeului Judetean “Stefan cel Mare”.
Penes Curcanul, pe numele sãu adevãrat – Constantin Turcanu, s-a nãscut pe 1 martie 1854, în vaslui. Pãrintii sãi, Gheorghe si Mãrgãrinta, aveau rãdãcini în localitatea Bousori, Solesti. La vârsta de 15 ani, Constantin Turcanu s-a angajat ca lucrãtor la drumuri. Între anii 1874-1876 a satisfãcut stagiul militar în Batalionul al 2-lea Dorobanti (Infanterie) Vaslui, parte componentã a Regimentului 7 Dorobanti Iasi-Vaslui, fiind ridicat la gradul de sergent. Sergentul Constantin Turcanu a fost mobilizat si a participat la Rãzboiul de Independentã, în cadrul Regimentului 13 Dorobanti Iasi-Vaslui, comandant de locotenent-colonel Ion Petrovici. Pe 27 august 1877, Regimentul 13 Dorobanti Iasi-Vaslui, care era subordonat Diviziei a IV-a Infanterie Iasi, a desfãsurat actiuni de luptã pregãtitoare, pentru cucerirea redutei Grivita 1. Aceasta a fost prima victorie a trupelor române în fata Plevnei, în urma cãreia drapelul de luptã a Regimentului 13 Dorobanti Iasi-Vaslui a fost decorat cu Ordinul “Steaua României”. Pe 7 octombrie 1877, Regimentul 13 Dorobanti Iasi-Vaslui a dat un atac asupra redutei Grivita 2, unde Constantin Turcanu a fost rãnit grav. A fost transportat la Spitalul din Târgu Mãgurele, unde l-a cunoscut pe poetul Vasile Alecsandri, care l-a imortalizat în poeziile “Sergentul” si “Penes Curcanu”: “Plecat-am nouã din Vaslui, / si cu sergentul, zece, / si nu-i era, zãu, nimãnui / În piept inima rece / Voiosi ca soimul cel usor / Ce zboarã de pe munte, / Aveam chiar pene la picior, / s-aveam si pene-n frunte”. Constantin Turcanu a continuat sã lupte. Dupã ce si-a revenit a ajuns în al doilea Rãzboi Balcanic, la 1913 (unde s-a înscris ca voluntar), apoi pe frontul Primului Rãzboi Mondial, pânã la Tisa si în campania din Ungaria, 1919. S-a stins pe 15 noiembrie 1932.
