DESTIN…Cine nu a auzit de poeziile copilăriei noastre „Gândăcelul” sau „Cățelușul schiop” ale Elenei Farago? Puțini sunt însă acei care îi știu destinul tragic al acestei poete din Bârlad. Prietenă și confidentă a mareului istoric Nicolae Iorga, Elena Farago (Fatma) a fost guvernantă în casa dramaturgului Ion Luca Caragiale. S-a născut la Bârlad pe 29 martie 1878, în familia Francisc și Anastasia Paximade. În 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. După cinci ani, în 1895, Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei în București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia scriitorului Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat cu un reportaj, în 1898, pe care îl semnează Fatma. Publică prima poezie în ziarul „România muncitoare”, în 1902. Nu este singura femeie care scrie pentru copii. O urmează prozatoarea Gica Iuteș, o bârlădeancă ce s-a remarcat și a scris proză pentru „pionieri” în perioada de început a comunismului. O altă poetă consacrată este și Viorela Codreanu Tiron, dar să nu o uităm pe Lucreția Petrecu, un dramatrug renumit care a uimit lumea teatrului în perioada interbelică.
Elena Farago publică primul său volum de poezii în 1906 – „Versuri” , la îndemnul prietenului de suflet Nicolae Iorga. Se stabilește din 1907 în orașul Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea, iar în 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța. Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele „Șoapte din umbră” (1908) și „Traduceri libere” (1908), iar apoi pentru volumele „Șoaptele amurgului”, „Din traista lui Moș Crăciun”, apărute în 1920. Este numită în 1921 ca director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Fondează în 1922 la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară „Năzuința”, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perspessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea, a patronat și revista educativă pentru copii și tineret „Prietenul Copiilor” (1943-1946). În 1954, Elena Farago s-a stins din viață la Craiova, după o lungă suferință.
Prozatoarea Gica Iuteș, jurnalist renumit
Gica Iuteș (pseudonimul Elenei-Georgeta Dragoi) s-a născut la 17 septembrie 1925, în Bârlad. Este cunoscută mai mult ca prozatoare pentru copii. Este fiica lui Vasile Iuteș, tehnician subofițer, și a Mariei (n. Iosipescu). Școala primară o face la Bârlad (1932-l936), urmând apoi Liceul de Fete „Iorgu Radu”, din același oraș (1937-l945). Este absolventă a Facultății de Filologie, secția Sociologie, a Universității din București (1949). A fost redactor la revista „Studentul român” (1948-l949), „Tânărul muncitor” și redactor șef al „Scânteii tineretului” (1949-l950), „Pionierul” (1950-1953), „Tânărul scriitor „(1954-l958), „Lucefarul” (1958-l973), unde realizează reportaje ziaristice. Colaborează la „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Revue Roumaine”, „Flacăra”, „România liberă” etc. Debutează în revista „Studentul român” (1949). După succesul obținut cu „Să vă povestim despre noi” (1950), se consacră literaturii pentru copii: „Inimoșii” (1953), „Praștia năzdrăvană” (1955), „Cei de la Crisanta” (1960), „Faima detașamentului” (1963), „Atențiune, Carolina!” (1970), „Rapirea Mietei” (1977), „Dabada și Nubanu” (1978), „Măr roșu ca focul” (1978) etc. A primit premiul Uniunii Scriitorilor (1962), premiul Consiliului Național al Pionierilor (1970), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1978).
Cea mai prolifică poetă a Bârladului
SÂRGUINCIOASA…Poeta Viorela Codreanu Tiron s-a născut la Bârlad, la 8 aprilie 1954. A debutat în 1969, în revista Cenaclum a Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. Conducător de cenaclu, Viorela Codreanu Tiron a colaborat la reviste literare de prestigiu: ”Hyperion”, ”România literară”, ”Convorbiri literare”, ”Luceafărul”, ”Poezia”, ”Dacia literară” și altele. A publicat numeroase volume de poezie, între care: ”Zidire în cer” (1996); ”Anotimpuri ostile”, (2000); ”Ochiul somnului – darul iubirii’, (București, 2005); ”Az alom szeme – a szerelem varazsa, – volum bilingv româno-maghiar” (2006); ”Taină/ Tайна” – vol. bilingv româno-rus; ”Vraj-B-a clipei”,( 2010); ”101 poeme”, ”Poartă de la marginea zilei”, (2014). A fost prezentă în diferite antologii de poezie în română și în alte limbi. Debut literar l-a făcut la Bârlad, în anul 1969, în revista „Cenaclum” a Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad ― sub directa îndrumare a prof. Elena Rânceanu – eminent prof. de limbă română, diplomat și director al liceului. Părăsind zona natală, dar neuitându-și rădăcinile, se îndreaptă spre capitală cu speranțe de împlinire profesională și cu dorința de a-și manifesta aptitudinile literare în preajma și sub îndrumarea celor care erau deja afirmați în plan literar. Urmează Facultatea de Litere și Filologie, București. Își începe cariera redacțională la Revista „Nemuritorii” – ca simplu redactor și, ulterior, ca secretar de redacție, după care urmează un stagiu la „România Liberă” – pagina culturală, alături de prof. C. Ignat. Apare cu grupări de poeme în reviste literare de prestigiu, după care devine colaborator la reviste din toată țara și din străinătate.
Unionista Lucreția Petrescu, dramaturg renumit pe plan național
TOMNATICA…Lucreția Petrescu (1883, Bârlad – 1939, București) este o prozatoare și autoare dramatică. A urmat în Bârlad atât școala primară, cât și liceul. Descendentă dinspre mamă din familia unionistului Costache Cuparencu, era rudă cu Vasile Mălinescu, marele unionist, care i-a oferit mamei sale zestrea necesară căsătoriei. Lucreția Manoliu, devenită prin căsătorie Petrescu, s-a mutat în București, unde își face studiile universitare și rămâne definitiv în capitala României, cu excepția refugiului din anii 1917-1918, când a revenit în Bârlad. Se apucă târziu de scris și, fire timidă, se hotărăște greu să publice. Pentru început tatonează, vrând să afle părerea unor maeștri. Citind manuscrisul piesei „Păcatul”, Ion Alexandru Brătescu-Voinești cade pradă unui entuziasm ce va provoca – fapt fără precedent, fiind vorba de o debutantă – o ședință a Academiei Române. Din păcate pentru autoare, euforia prozatorului stârnește la unii cronicari reacții acide, câteodată nedrepte. Piesa „Păcatul” a fost reprezentantă pe scena Teatrului Național din București, odată cu altă piesă, tot a ei, comedia „Anuța”. Această ultimă piesă a fost reluată de către Teatrul Național din București în stagiunile 1926-1927, 1928, 1932-1933 și 1939 – 1940. Cu proză, texte dramatice, articole, însemnări de călătorie, Lucreția Petrescu colaborează la „Revista scriitoarei” („Revista scriitoarelor și scriitorilor români”), „Universul literar”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul”, „Universul copiilor”, „Duminica «Universului»”, „Rampa”, „Calendarul almanah al ziarului «Universul»”„, „Vremea” etc. A fost membră a „Societății Scriitorilor Români”, a „Societății Autorilor Dramatici Români”, a fost premiată de mai multe ori de către Teatrul Național din București și decorată cu „Meritul Cultural”.
