DESTIN… În judetul Vaslui sunt peste 21.000 de diabetici, iar omul de la Bunesti-Averesti, care s-a târât, la propriu, pânã la medicul de familie, este unul dintre ei. “Mi-as dori sã pot sã ajut alti oameni, ca sã stie din timp sã lupte cu boala, cãci eu am fost victima unei erori medicale si a fost nevoie sã mi se amputeze piciorul”, spune Ioan Mãtase, din Bunesti-Averesti. Omul spune cã, imediat dupã Revolutie, a ajuns în stare criticã la Spitalul Husi, unde doi medici au considerat cã trebuie urgent operat de… apendicitã. L-au suit repede pe masa de operatie si, abia dupã ce l-au tãiat, un al treilea medic, spune omul, si-ar fi dat seama cã pacientul suferea, de fapt, de diabet. “Am stat în comã trei zile, dupã aceea”, povesteste Ioan Mãtase, care sustine cã azi luptã mai mult cu sistemul, decât cu boala, în sine. Are însã cel mai bun aliat, pe Uzi, un câine credincios, împreunã cu care, spune el, lupta cu boala e mult mai usoarã.
Nu este pacient care sã sufere de aceastã boalã îngrozitoare, diabetul, care sã nu aibã câte o poveste tristã, legatã mai ales de faptul cã boala nu se lasã descoperitã usor. Ioan Mãtase, bãrbatul de 41 de ani, de la Bunesti-Averesti, care a fost vãzut târându-se spre cabinetul medicului de familie, povesteste cã, în cazul sãu, situatia a fost complicatã de un diagnostic gresit. “Era în octombrie 1991. Aveam 15 ani. M-a dus mama la Spitalul Husi, pentru cã îmi era rãu tare. Erau doi doctori, renumiti la vremea aceea. Mi-au luat analize, dar au considerat amândoi cã am apendicitã si trebuie sã mã opereze. M-au suit pe masã si m-au tãiat. Mi-au bãgat glucozã. Am avut un mare noroc, cã atunci a venit domnul doctor Puiu, cred cã toatã lumea îl stie. Dânsul s-a uitat pe analize si le-a spus celor doi medici sã se opreascã imediat. Eu nu aveam niciun fel de apendicitã, ci diabet. Dânsul deodatã a spus si a avut dreptate. Trei zile am stat în comã si numai un noroc a fãcut ca sã mã mai trezesc”, spune Ioan. A fost transferat apoi la Iasi, la “Sf. Maria”, a stat o bunã perioadã, apoi a fost transferat la Bucuresti. “Acolo, la Bucuresti, medicii erau foarte buni. M-au pus pe picioare si mi-au spus cã voi face tratament toatã viata”, îmi aminteste Ioan.
“Îmi doresc sã ajut oamenii. Chiar am ajutat pe cineva sã îsi dea seama cã are diabet”
“As vrea sã le spun tuturor oamenilor cã diabetul este o boalã foarte parsivã. Nu te doare nimic, dar te macinã pe dinãuntru. Dacã simt cã le este sete nejustificatã si oricâtã apã ar bea, nu le trece, trebuie neapãrat sã facã analize. La mine asa s-a întâmplat. În 2009 am avut o ranã la picior si nu s-a mai putut vindeca. Mi-a intrat o pionezã în picior si nu am simtit. Doctorii mi-au spus cã va fi nevoie sã îmi amputeze piciorul. În 2013, la Mangalia, am rãmas fãrã picior. Mi-am fãcut singur curaj sã merg înainte. Am eu o vorbã, cã atunci când nu mai ai nimic de pierdut, devii mai puternic. Asa am ajuns în cârje, fãrã un picior. Îmi doresc sã ajut oamenii. Chiar am ajutat pe cineva sã îsi dea seama cã are diabet”, spune Ioan. Din cauza bolii nu s-a mai putut cãsãtori si nu are copii, însã nu se simte singur, pentru cã are cel mai bun prieten. Câinele UZI este tovarãsul sãu de nãdejde. “Uzi mi-e mai mult decât un prieten”, spune, cu convingere, Ioan Mãtasã.
