- Advertisement -
UPDATE : FARA VIATA Fănică Tălmaciu, de 78 de ani, a fost găsit de polițiști și jandarmi, ajutați de câinele dresat, într-o râpă de pe dealul care desparte satele Fulgu și Călimănești. „Cetățeanul a plecat vineri, 2 februarie, din satul Fulgu spre satul Călimănești, la biserică. Intre cele două sate sunt circa trei kilometri, peste câteva dealuri. Omul a fost găsit într-o râpă lângă un drum în apropierea Bisericii din Călimănești. Poliția a fost anunțată aseară, pe 3 februarie, la orele 17.00 despre dispariția cetățeanului. Nu sunt semne de violență pe corp. Se va face necropsia la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, pentru stabilirea cauzei decesului. In acest caz s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a menționat Silvia Manta, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
Din primele cercetări reese că Fănică Tălmaciu, când a pelcat din Fulgu spre Călimănești s-a abătut dela drumul principal (drumul comunal), luând-o peste dealuri, unde sunt și câteva râpi. A fost găsit pe o cărăruie în râpa pe care voia să o traverseze ca să ajungă la Biserică.
CAUTARI Zeci depolițiști și jandarmi, împreună cu alte zeci delocalnici, sunt mobilizate în satele Fulgu și Călimănești, comuna Puiești, pentru a căuta un bărbat dispărut de vineri, 2 februarie. Acesta a plecat de acasă spre Bisertica din satul Fulgu, unde locuiește, pentru a asista la slujba de sărbătoare ~ntâmpinarea Domnului (sau Trifu) , dar a aflat că slujba se ține în satul alăturat, Călimănești. Bătrânul aplecat spre biserica din acel sat, iar de atunci nu se mai știe nimic de el. Fănică Tălmaciu, de aproximativ 78 deani, n-a ajuns nici la biserica din Călimănești, nici acasă, iar de atunci toată lumea din satul Fulgu și Călimănești, alertați defamilia celui dispărut, îl caută. Fostul viceprumar al comunei Puiești, Liviu Novac, a postat aseară pe pagina sa de socializare un apel către tinerii din Lălești, Fulgu și Călimănești: „Fac apel la tinerii disponibili din satele Fulgu, Lalești și Călimănești, sa vină mâine dimineață(4 februarie) ora 8. 00 în Fulgu pentru a ne mobiliza sa cautamîmpreunăcu Poliția un cetățean care a plecat la biserică pe data de 2 februarie,la biserica din satul Călimănești și nu s-a mai întors acasă. Consăteanul nostru se numește Tălmaciu Fănicăși are în jur de 78 de ani.Daca aveți o informație de natură a ne ajuta vă rog sa ne anunțați. Va mulțumim anticipat!”, a scris Liviu Novac.
Astăzi de dimineață, în satele menționate, au ajus forțe impresionante de poliție, jandarmi. Primarul comunei Puiești, Costel Moraru ne-a precizat că bătrânul a fost căutat și vineri toată după amiaza și seara, și ieri, până seara târziu, iar astăzi căutările vor fi făcute și cu cainii polițiști, dresați special pentru căutarea persoane dispărute. Vom reveni cu amănunte.
- Advertisement -