SCRISOAREA UNUI PENSIONAR BOLNAV
„Jur pe Hippocrate”, mai bine spus „Jur pe sfântul ban”, acesta este crezul dupã care îsi desfãsoarã activitatea, în prezent, în unitãtile medicale din sistemul public si cel privat, o parte din medici (din pãcate, uscãturile le creeazã o imagine proastã si colegilor care sunt oameni de ispravã). În ultimele sãptãmâni, am citit în presa scrisã si am tot vãzut la televizor cã sistemul sanitar e în mare fierbere. Ba fac grevã medicii de familie, ba se pregãtesc cei care lucreazã în spitalele publice de proteste, cã nu le convin salariile, sporurile, sau mai stiu eu ce. Cred cã a ajuns cea mai plângãcioasã categorie profesionalã din tarã. Principalele nemultumiri, dacã ati fost atenti, nu sunt cã sistemul din România este subfinantat, cã spitalele nu corespund cerintelor, cã pacientii nu primesc de multe ori tratamentul corespunzãtor etc. etc., ci cã banii pe care îi încaseazã nu sunt suficienti pentru munca pe care o presteazã. În calitate de pensionar bolnav, trecut, din nefericire, prin cabinetele multor medici din Vaslui (sau din Iasi, cã vin si de acolo la clinicile private de la noi din judet), pot sã vã spun cu mâna pe inimã cã unii nu meritã nici mãcar un sfert din ce câstigã. Empatia nu existã, profesionalismul lasã de dorit, iar respectul pentru pacient e o glumã proastã pentru ei. De exemplu, medicul meu de familie. De fiecare datã când merg, desi îmi fac programare, trebuie sã stau pe la usa cabinetului si câteva ore. De ce? Pentru cã pe lângã pacientii programati, se ivesc „urgente”, adicã pile care nu trebuie sã astepte – pãrinti de afaceristi, copiii sau nevestele unor directori, neamuri ale colegilor s.a.m.d. Si atunci, ce mai conteazã cã stau la usã si asteaptã cu orele cinci babe amãrâte în cârje, un mosneag operat pe cord si o mãmicã a cãrei copil are febrã si urlã ca din gurã de sarpe? Sã intre pilele, cã dreptul la sãnãtate îl au în primul rând cei cu bani, sãracii pot sã mai rabde, cã-s învãtati cu greul. Am vrut sã mã transfer la alt medic, dar ce sã vezi, dupã lungi cãutãri, am aflat de la alti vasluieni cã asta este o practicã obisnuitã pentru majoritatea medicilor de familie, asa cã am renuntat. Grav este cã mi-a recomandat de vreo douã ori niste medicamente care fuseserã scoase de pe piatã, cãci dumnealui habar nu avea. Medicii specialisti sunt si mai cu mot. Sunt într-o continuã alergãturã între spital, cabinetul propriu si alte clinici private. Cã doar clienti, adicã pacienti, sunt din belsug. Banul sã vinã! Ce atentie si ajutor poate acorda un medic dintr-o clinicã privatã bolnavului, dacã timpul dedicat examinãrii, anamnezei este de doar câteva minute? Nu o datã mi s-a întâmplat ca pentru aceleasi simptome si pe baza unui set de analize sã mi se punã câte 3 diagnostice diferite de 3 medici diferiti si sã mi se recomande tratamente diametral opuse. Atât de multe cazuri de malpraxis, ti-e si fricã sã te mai prezinti la cabinetele lor. Si atunci, nu sunt justificate întrebãrile: Ce scoalã au fãcut medicii ãstia? Eu ce tratament sã urmez? Îti dai seama ce hram poartã „specialistii” si din scandalurile care apar în mass media: în goana lor dupã bani au ajuns sã se certe ca la usa cortului pe gãrzi si pacienti. Uitati-vã pe declaratiilor lor de avere si vã minunati. Profesionalism putin, avutii multe. Uitati-vã cât câstigã si unele asistente medicale de pe anumite sectii si cruciti-vã. Sunt directori de deconcentrate care au în subordine sute de oameni pe care îi coordoneazã si care au salarii de douã ori mai mici decât ale unor asistente medicale (doar cu postlicealã), care, culmea, de multe ori trateazã cu indiferentã si dispret pacientii. Au avut de unde lua exemplu, de la sefii lor, medicii. Ca sã fie clar: în sistemul sanitar NU sunt salarii mici, având în vedere nivelul economic actual al tãrii. Trãim în România, nu în Elvetia. Si încã ceva, si dacã ar fi salariile colosale, fãrã spaga cea de toate zilele tot mizerabil s-ar purta cu pacientii unii doctori (din nou amintesc cã sunt si oameni care au coloanã vertebralã si se tin departe de asemenea practici). Sã mã ierte salvatorii de vieti, adicã acele cadre medicale cu vocatie, care pun pacientul pe primul loc, care au urmat aceastã cale din dragoste pentru semeni, doctori si asistente care prin profesionalism si-au câstigat respectul si dreptul la venituri substantiale, cãci mai sunt si astfel de oameni. Nu pe ei îi vizeazã aceste rânduri, ci pe colegii lor lipsiti de empatie, bun-simt, care vãd în bolnav un fel de marfã. Am scris aceste rânduri pentru cã m-am sãturat ca, dupã o viatã de cotizat la sãnãtate, sã fiu tratat într-o manierã neprofesionistã când am nevoie de îngrijiri medicale (dar si pentru cã nu vreau sã mai aud lamentãrile „sãracilor” medici care sunt de fapt niste bogati). Am speranta ca într-o zi medicii sã înteleagã ceea ce colegii lor din tãrile civilizate stiu deja: interesul pacientului este pe primul loc.
Un pensionar bolnav.
