MANIFESTARE În seria manifestãrilor culturale dedicate Zilei Culturii Nationale, Consiliul Judetean Vaslui si Muzeul “Vasile Pârvan”, în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) “Elena Cuza” si Teatrul “Victor Ion Popa” din Bârlad, vor celebra nasterea poetului national Mihai Eminescu, printr-un program cultural-artistic ce se va desfasura sub genericul “ÎN UNIRE E PUTEREA”. Evenimentul va avea loc sâmbãtã, 13 ianuarie, la sediul central al muzeului bârlãdean, începând cu ora 11.00. Intrarea este liberã. Programul se va deschide cu conferinta Poezia – “text augúst, inscriptie”, sustinutã de profesor univ. dr. Nicolae Cretu, si va continua cu un moment poetic, un fragmentarium al poeziilor eminesciene, în interpretarea actorului Simon Salcã jr. si a criticului literar Gruia Novac. În încheiere, cei prezenti vor audia câteva piese muzicale pe versuri de Mihai Eminescu, din repertoriul ansamblului coral “Crizantema” al C.A.R.P. “Elena Cuza”, coordonat de prof. Mihaela Oprea.