spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Primarii vasluieni, fatã în fatã cu bugetul pe 2018

- Advertisement -

CU EMOTII MAXIME… Bugetul de stat pe anul viitor a fost aprobat în Parlament. Primarii vasluieni stau cu sufletul la gurã, în aceste zile, asteptând discutarea amendamentelor, care se va încheia vineri. Ce va iesi la final, nu se poate sti. S-au publicat o serie de cifre pentru fiecare unitatea administrativ teritorialã în parte, iar majoritatea edililor asteaptã cifrele oficiale, întrebându-se dacã nu cumva Guvernul va mai lua sau va mai adãuga câte ceva, functie de mãrimea bugetului asteptat. Au fost si vesti mai putin plãcute, în ultimele zile, pentru cei 86 de primari din judetul Vaslui. Desi, initial, se aprobase în comisii ca 67% din veniturile locale sã se întoarcã la primãrii, majoritatea PSD-ALDE a decis ca primãriile sã primeascã doar 47% din impozitele încasate. Pentru unele municipii din judet, acest lucru a însemnat pierderi de 4-5 milioane lei, o loviturã sub centurã aplicatã de guvernarea pesedistã. Bugetul pe 2018 pare sã fie mai mare decât anul trecut, însã primarii de comune se plâng de faptul cã nu vor fi destui bani la cofinantãri. Marea durere a primarilor din judetul Vaslui este cã Guvernul, în foamea lui de bani, a decis sã ia jumãtate din sumele pe care primarii le pãstrau într-un fond de rulment pentru 2018, fapt pentru care multi primari se dau acum de ceasul mortii si se întreabã de ce nu au cheltuit la timp acei bani.

La Husi, primarul Ioan Ciupilan crede cã bugetul din 2018, în jur de 13 milioane lei, va permite realizarea în continuare a investitiilor. Edilul sustine cã orice primar ar trebui sã se descurce, sã caute si alte surse de finantare, atunci când fondurile primite nu ajung pentru nevoile comunitãtii. „Ca administrator, trebuie sã te încadrezi în bugetul pe anul viitor, fãrã sã afectezi investitiile care duc la dezvoltarea orasului. E pãcat cã acest buget s-a construit luând drept calcul de referintã anul 2016, fãrã a se tine cont cã în 2017 au crescut salariile. Ca primar al municipiului Husi, am încercat sã pãstrez taxele si impozitele la nivelul din anii precedenti, sã sperãm cã nu vor fi alte cresteri de salarii si anul viitor. Sper ca acest buget sã se adopte cât mai repede, pentru a putea lucra pe bugetul local, sã nu mai ajungem sã lucrãm pe cota de 1/12 din bugetul anului anterior”, spune primarul Husiului, Ioan Ciupilan. Sãptãmâna trecutã, presedintele PNL Vaslui, Nelu Tãtaru, spunea cã bugetul municipiului dintre vii ar fi insuficient pentru nevoile urbei, mai ales cã sunt multe proiecte de dezvoltare în lucru. „Am vãzut aceastã declaratie si pot sã spun cã, anul viitor, Husiul va avea un buget mai mare si mai consistent decât ne dãdea PNL când era la conducerea Guvernului. Pentru cei care se întreabã dacã bugetele pe anul viitor sunt mai mari sau mai mici, cred cã fiecare primar trebuie sã se descurce cu banii pe care îi are, plus cã se poate bate pentru a prinde proiecte europene sau guvernamentale. Pentru ce ai fost ales primar? Ca sã rezolvi problemele comunitãtii, sã gãsesti solutii. Noi, la Husi, nu vom mãri taxele si impozitele locale anul viitor, nici nu voi micsora sumele la investitii, sã fie clar. Voi cãuta si alte proiecte, cu finantare europeanã sau guvernamentalã, împreunã cu Consiliul Judetean sau alti parteneri, iar pentru a completa sumele la investitii voi cãuta proiecte. Nu este o idee nouã, am spus-o si în 2008, când spuneam cã vor trebui cãutate si alte surse la investitii. Vrem numai sã cerem, dar trebuie sã si muncim”, spune primarul Ciupilan.

Primarii de comune se plâng de sumele de la cofinantare

Situatia este destul de complicatã la nivel de comune. Sunt unele comune în judetul Vaslui care vor primi bugete la care nu visau, altele care abia îsi vor duce zilele, anul viitor. „Ce sã spun? Avem o sumã mare trecutã în dreptul nostru, la impozitul pe veniturile prognozate a fi încasate la bugetul local anul viitor, în jur de 1,85 milioane lei. Este si normal sã se întâmple asa, pentru cã localitatea noastrã are 11.000 de hectare de teren arabil, la persoane juridice si fizice, cea mai mare si mai compactã suprafatã de teren lucratã în diverse forme juridice, din judetul Vaslui. Sunt si multi salariati în comunã, de aceea am ajuns la sumele care sunt trecute în dreptul nostru. Ne vom descurca cu bugetul pe anul viitor, sunt convins, desi cred cã sunt primãrii mici în judetul Vaslui, care au aceeasi structurã de personal ca Fãlciul, de exemplu, si cãrora le va fi foarte greu sã-si realizeze proiectele. Am discutat cu multi colegi primari din judet si toti spun cã vor fi probleme la asigurarea cofinantãrilor la proiectele de anvergurã, în acele cazuri în care sumele de cofinantare nu sunt eligibile. Cred cã s-a luat în calcul si aceastã situatie si, punctual, acolo unde va fi cazul, se vor asigura sumele necesare”, spune primarul comunei Fãlciu, Neculai Moraru, presedintele Asociatiei Comunelor din România, filiala Vaslui.

Primarul Pavãl: „Avem cu 9 milioane de lei mai mult, dar si mai multe responsabilitãti”

Municipalitatea vasluianã are, pentru anul viitor, un buget de aproape 50 milioane lei. Primarul Vasile Pavãl sustine cã sumele primite sunt cu 9 milioane lei mai mari fatã de anul 2017, dar apar si o serie de noi provocãri. „Va trebui sã realizãm sumele veniturile propuse la impozitul pe venit. Noi, municipiul Vaslui, avem un impozit pe venit pe 2018 stabilit la 72 milioane lei. Sã reusim sã strângem aceste sume. Au apãrut, însã, o serie de obligatii noi. Pânã acum, la persoane cu dizabilitãti primeam de la Guvern 100% pentru plata indemnizatiilor persoanelor respective. De anul viitor, primim 90% de la stat si noi vom pune 10% de la bugetul local. Mai trebuie, conform legii, sã facem si o reducere a tuturor cheltuielilor pe primãrie cu 10%, la functionare, bunuri si servicii. Nu stiu încã la ce vom aplica reducerea de 10%, vom face o analizã pe fiecare sector în parte. Grav este cã, anul viitor, se blocheazã achizitia de mobilier, de masini, desi am fi avut nevoie urgentã de aceste bunuri”, sustine primarul Vasluiului.

Au fost scandaluri în Parlament, în jurul impozitului pe venit care trebuia înapoiat primãriilor

Plenul reunit al Parlamentului a respins, luni, amendamentul adoptat vineri în Comisiile de buget-finante privind cresterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care merg la bugetele locale. Vicepresedintele PNL Florin Roman spunea cã decizia este o loviturã datã de PSD chiar primarilor sãi si reclamã „tainul” dat UDMR, formatiune care de fapt „decide tot” în Legislativ. Comisiile de buget-finante au adoptat, vineri, un amendament, care stabilea cã: „În anul 2018, prin derogare de la prevederile art. 32 si art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificãrile si completãrile ulterioare, impozitul pe venit, cu exceptia impozitului din venituri din pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat se repartizeazã la nivelul fiecãrei unitãti administrativ-teritoriale astfel: a) 18% la bugetul local al judetului; b) 66,8% la bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor pe al cãror teritoriu îsi desfãsoarã activitatea plãtitorii de impozit pe venit; c) 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama directiei generale regionale a finantelor publice/administratiei judetene a finantelor publice, la trezoreria municipiului resedintã de judet”. Amendamentul a fost depus de cãtre senatorul PSD Eugen Teodorovici, PNL, USR, PMP si UDMR, dar a fost respins luni în plenul Parlamentului cu 105 voturi „pentru” si 119 voturi „împotrivã”. Vicepresedintele PNL Florin Roman a criticat decizia coalitiei PSD-ALDE de a respinge amendamentul, spunând cã este „cea mai grea loviturã” pe care au primit-o alesii locali. „Majoritatea PSD-ALDE a dat cea mai grea loviturã pe care au primit-o alesii locali, primarii, presedintii de consilii judetene, în ultimii 27 de ani. Practic, prin votul de respingere dat astãzi amendamentului adoptat în Comisia de buget-finante sunt stopate toate investitiile importante în România. Trebuie sã recunoastem, dacã s-a fãcut ceva în tara asta, s-a fãcut în primul rând la nivel local. Acolo s-au fãcut alimentãri cu apã, acolo s-au fãcut lucrãri de canalizare, lucrãri de drumuri judetene, lucrãri de drumuri comunale, drumuri municipale, modernizãri de scoli, spitale, dispensare. Toate aceste lucruri au fost realizate de cãtre primar”, a afirmat deputatul PNL.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.