TRAFICANT…Un tânãr de 26 de ani, din municipiul Bârlad, a fost retinut de procurorii DIICOT dupã ce, la domiciliul bunicilor acestuia din comuna Epureni, au fost descoperite peste 20 de kilograme de droguri de risc. Descinderile au avut loc duminicã în satul Horga, comuna Epureni, si în municipiul Bârlad. Traficantul, Velu Cornel Maftei, a mai fost o datã în atentia oamenilor legii în 2010. La acea vreme, tânãrul a fost cercetat pentru consum ilicit de droguri. În urma perchezitiilor, lucrãtorii de la Crimã Organizatã au ridicat, pe lângã cantitatea de droguri, mai multe telefoane mobile, cântare electronice, seminte si instalatia laboratorului.
Scãpat de un dosar de consum ilicit de droguri în 2010, Maftei Gelu Cornel s-a gândit sã-si facã propria afacere din cresterea si vânzarea de cannabis. Astfel, folosindu-se de casa bunicilor din satul Horga, comuna Epureni, tânãrul de 26 de ani a reusit sã-si amenajeze o camerã si sã construiascã un solar unde sã cultive plantele. Afacerea acestuia a fost destructuratã de cãtre procurorii DIICOT sprijiniti de politistii Biroului de Combatere a Crimei Organizate. Maftei a fost retinut pentru 24 de ore, iar ieri a ajuns în fata unui judecãtor de drepturi si libertãti cu propunere de arestare preventivã. De asemenea, duminicã, oameniii legii au efectuat patru perchezitii domiciliare, trei pe raza comunei Epureni si una în municipiul Bârlad, în urma cãrora au fost ridicate douã telefoane mobile, patru cartele de telefon, bani, douã cântare electronice si obiecte folosite în laboratorul improvizat. De asemenea, au fost confiscate 20 de kilograme de masã verde si mai multe seminte susceptibile a avea efecte psihoactive. „La data de 17.12.2017 procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus retinerea pentru o perioadã de 24 de ore a inculpatului Maftei Velu Cornel pentru sãvârsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc, cultivare si detinere de droguri de risc, fãrã drept, pentru consum propriu. În cauzã existã suspiciunea rezonabilã cã, în cursul anului 2017, inculpatul Maftei Velu Cornel a comercializat droguri sub formã de cannabis cãtre diverse persoane. În urma cercetãrilor efectuate în cauzã a rezultat cã inculpatul Maftei Velu Cornel a initiat o culturã de cannabis, în locuinta din raza comuna Epureni, judetul Vaslui, unde acesta locuieste fãrã forme legale. Inculpatul a plantat cannabis atât în locuintã, cât si în grãdinã, unde si-a amenajat un solar, iar din cannabisul recoltat a consumat sau a distribuit altor persoane. La data de 17 decembrie 2017, procurorii DIICOT – BT Vaslui împreunã cu ofiteri de politie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitãtii Organizate Vaslui au efectuat 4 perchezitii domiciliare (trei pe raza comunei Epureni si una în municipiul Bârlad). În urma perchezitiilor, au fost descoperite si ridicate 2 telefoane mobile, 4 cartele telefonice, bani, douã cântare electronice si obiecte folosite în laboratorul improvizat. De asemenea, a fost ridicatã o cantitate de aproximativ 20 kg substantã vegetalã de culoare verde, precum si mai multe seminte, susceptibile a avea efecte psihoactive, acestea urmând a fi expertizate. Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivã pentru o perioadã de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de cãtre Directia Operatiuni Speciale. Actiunea a beneficiat de sprijinul IGPR”, se aratã si în comunicatul emis de cãtre DIICOT.
Maftei Velu, condamnat pentru consum de droguri în 2010
Tânãrul de 26 de ani, retinut duminicã de cãtre procuroii DIICOT, nu este la prima abatere de acest gen. În 2010, acesta a fost judecat si condamnat la patru luni de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei pentru consum ilicit de droguri. Acel proces a fost unul destul de complicat tnând cont de faptul cã inculpatul a fost judecat în libertate si a fost nevoie, de câteva ori, ca instanta sã emitã mandate de aducere pentru ca Maftei sã se prezinte în fata judecãtorilor. De data aceasta, magistratii Tribunalului nu s-au arãtat la fel de îngãduitori si au emis mandat de arestare preventivã pentru 30 de zile pe numele bârlãdeanului. Decizia instantei vasluiene nu este definitivã si poate fi contestatã la Curtea de Apel Iasi în termen de 48 de ore de la comunicare.