Lectie de istorie cu profesorul Paul Munteanu
INTERVIU… Azi, în prima zi de Doliu National în memoria Regelui Mihai, ziarul “Vremea nouã” îi dedicã Majestãtii Sale Defuncte o paginã specialã, cu evenimente care vor dãinui în istoria neamului românesc sute de ani de acum înainte. Vã invitãm sã cititi un interviu cu profesorul vasluian Paul Munteanu, o adevãratã lectie de istorie despre cele mai mari merite pe care Regele Mihai le-a avut în perioada în care România era monarhie. Veti afla care a fost contextul geopolitic în care urcat pe tron, dacã a fost o decizie bunã actul de la 1944, cine l-a iubit cel mai mult si, mai ales, dacã România mai poate deveni monarhie. De asemenea, în editia de mâine, veti afla detalii despre vizita pe repede-înainte a Regelui Mihai în Solesti si corespondenta pe care profesorul Munteanu a purtat-o de-a lungul anilor cu familia regalã. Pânã atunci, însã, dãm citire unei pagini din istoria românilor.
Reporter: Domnule profesor, stiu cã sunteti scriitor, vã place foarte mult istoria si în special cea legatã de monarhia în România. Care sunt resorturile acestei pasiuni?
Prof. Paul Muntean: Din copilãrie se trage aceastã pasiune. Tatãl meu l-a întâlnit pe Regele Mihai când era pe front, în cel De-al Doilea Rãzboi Mondial, dar si în aramatã, la Chisinãu, acolo unde regele obisnuia sã îsi facã vacanta de iarnã. Tatãl meu era într-un regiment de Cavalerie. Era un bãrbat înalt, prezentabil… Când a venit, de la Sf. Mihail si Gavril, toatã trupa a fost aliniatã, “drepti!”. Regele a spus: <<cine e Mihail si Gavril, doi pasi înainte!>>. Si au iesit vreo nouã persoane. Din urmã, venea aghiotantul si colonelul regimentului cu o geantã de bani. Îi felicita, le spunea “la multi ani” si le dãdea cinci zile concendiu… Pe tata îl chema Gavril. I-a dat un fâsic de bani. Erau acele sute de argint cu chipul Regelui Mihai, posibil sã le stiti. A cumpãrat o pereche de boi. Nu i-a cheltuit prin crâsme. Ce putea sã facã un tãran? Apoi, l-a mai vãzut pe front, dar de la distantã. În ziua în care i-a vizitat, le-a dat o masã în cabina ofiterilor si le-a transmis cã Mihail si Gavril sunt îngerii pãzitori ai României. Câteva cuvinte, nu multe, dar suficiente încât sã transmitã acea deminitate augustã.
Rep: Care a fost contextul geopolitic în care Mihai I a urcat pe tronul României?
Prof. P. M : Regele Mihai I fost de douã ori pe tron. O datã la vârstã de sase ani, însã a fost mai mult simbolic, pentru cã nu conducea el. Iar a doua oarã, la 19 ani, într-un context politic intern si geopolitic international tumultos. În ’40, când sã dea bacul, rusii au intrat în tarã si au ocupat Basarabia. A fost o zi tristã în România, plângeau toti românii. Un act banditesc al lui Stalin. Carol al II-lea a abdicat, a renuntat la tron în favoarea fiului sãu, Mihai I. În septembrie 1940 a emis un decret important prin care Antonescu primea puteri depline, era numit “conducãtor al Statului Român”. Actul continea, însã, si o prevedere importantã: regele era seful suprem al armatei si numea prim-ministrul. Asta i-a dat, patru ani mai târziu, în 1944, dreptul legal de a-l demite pe generalul Antonescu si de a numi un alt prim-ministru.
Rep: Putea fi evitat actul de la 23 august 1944?
Prof. P. M : Nu! Din punctul de vedere al regelui Mihai, nu putea fi evitat. Stia foarte bine cã, dacã nu ar fi fãcut asta, România ar fi fost distrusã. A riscat extraordinar, pentru cã situatia era foarte criticã. Cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile: regele l-a chemat pe Antonescu la palat, iar când i-a trecut pragul, scenariul era deja fãcut. Ofiterii de acolo si un plutonier foarte solid i-a luat pistolul si i-a pus mâinile la spate. <<Ia mâinile de pe mine! Cum îti permiti?>>, a replicat generalul. <<E ordinul Majestãtii Sale!>>, i s-a rãspuns. Si atunci a iesit regele. <<Domnule maresal, întoarcem armele împotriva nemtilor!>>. Alãturi de palatul regal era o unitate militarã germanã, care supraveghea familia regalã, nu avea încredere în rege. <<Sunteti nebuni? Vã împuscã nemtii ca pe niste câini!>>, spune Antonescu. <<Domnule maresal, sunteti de acord sã întoarcem armele?>>, îl întreabã regele. <<În niciun caz, noi câstigãm rãzboiul!>>. <<Atunci, arestati-l!>>. L-au bãgat în sala unde tine regele timbrele, aurul, obiectele de valoare, nu milionale de dolari cum credeau altii… Antonescu a gresit, dacã accepta sã înteleagã, nu era arestat, dar nu se mai putea discuta cu el. Credea în Hitler si în cuvântul dat. Nemtii nu s-au asteptat, 20 si ceva de generali germani au fost arestati în tarã la noi… Când a aflat Hitler de arestarea lui Antonescu a încercat sã gãseascã un alt general român care sã fie de partea lui, dar toatã armata a trecut de partea regelui. Apoi a dat ordin ca familia regalã sã fie executatã, neîntelegând ce s-a întâmplat în România. Palatul regal a fost bombardat, la fel Teatrul National si alte institutii. Asta ca sã bage frica în populatie. Regele a anticipat cã asa se va întâmpla si s-a retras din Bucuresti.
Rep: Dar comunistii din România au avut vreun rol în aceastã loviturã de stat?
Prof. P. M : Niciun rol. Asta e o contrafacere, o falsificarea grosolanã a istoriei. Stiu cã existã o pozã în care este indicatã directia cãtre armatã, de parcã armata avea nevoie de un tembel fãrã instructie. Seful armatei era Regele Mihai… Ana Pauker, când a venit din Uniunea Sovieticã, a rãcnit la Dej si la Ceausescu: “sunteti niste tâmpiti. Ce ati fãcut? De ce nu ati aflat ce face regele? Sunteti trãdãtori ! Tovarãsul Stalin este total nemultumit. De ce l-ati lãsat pe rege sã preia comanda?”. Ana Pauker conducea România, nu Dej. Pânã în ’52, era si o formulã, o lozincã: “trãiascã Ana si cu Dej, foaie verde de cires, cã a bãgat frica în burghezi”.
Rep: Pe plan extern a fost recunoscut actul de la 23 august 1944?
Prof. P. M : Da. Vyacheslav Molotov, ministrul de externe al Rusiei a recunoscut cã, în acel moment, soarta rãzboiului nu era hotãrâtã. România a dat o loviturã decisivã Germaniei, de aceea era Hitler disperat sã caute un înlocuitor. Se prãbusise tot frontul de Sud-Est, pentru cã, pânã atunci, România fusese o piesã principalã în angrenajul ãsta. Stalin i-a oferit cea mai înaltã distinctie sovieticã – Ordinul « Victoria » (“Probeda”, în limba rusã), nici generalii rusi nu aveau ordinul acesta. Iar Truman, la finalul rãzboiului, l-a numit Mare Comandor al Legiunii de Merit, este una dintre cele mai prestigioase decoratii americane.
Rep: Punem întrebarea inversã: dacã regele nu înfãptuia întoarcerea armelor împotriva hitleristilor, ce se întâmpla cu România?
Prof. P. M : Era un dezastru pentru România. Dacã nu scotea tara din rãzboi, nu rãmânea piatrã pe piatrã. Nu puteam sã ne opunem pânã la capãt rusilor, aveau armate de rezervã. Dacã se fãcea linia de apãrare pe Carpati, ar fi murit câteva milioane de oameni. Montgomery a spus cã s-au salvat în juru de 2 milioane de oameni, iar rãzboiul s-a scurtat cu sase luni.
Rep: Ce s-a întâmplat cu regalitatea dupã 23 august 1944? Ce actiuni a întreprins regele Mihai? Se putea mai mult?
Prof. P. M : În 1945, s-a declarat “greva regalã”, un caz cu totul si cu totul în istoria regalitãtii europene. A refuzat sã mai semneze acte, documente oficiale în semn de protest fatã de comunizare tãrii, pentru cã asta era împotriva intereselor tãrii. Regele avea o mare popularitate în tarã, drept dovadã cã la manifestatia din 8 noiembrie, de Sf. Mihail si Gavril, 1945, când oamenii au iesit în Piata Palatului sã-l sustinã. Din pãcate, s-a încheiat cu o baie de sânge, care a fãcut multe victime, cu morti si rãniti. Englezii îl sfãtuiserã sã iasã din greva regalã, pentru cã pune tara în pericol, si mai mult de atât, în Transilvania era guvernator rus. În momentul în care Stalin i-a promis cã Transilvania e a noastrã, a iesit din greva regalã. Aceasta era miza, nu cum îsi inchipuie lumea, cã era un act de teribilism si cã nu stia ce face. A jucat o carte pânã la capãt, desi era constient cã putea fi lichidat. Treptat, România s-a îndreptat spre comunism. În 1947, a cãlãtorit la Londra la nunta viitoarei regina Elisabeta a II-a, acolo unde a cunoscut-o si pe printesa Ana de Bourbon-Parma, iar când s-a întors, a fost silit sã abdice. A refuzat, însã Petru Groza si Gheorgiu-Dej i-au acord o jumãtate de orã timp de gândire, timp în care a palatul a fost înconjurat de oameni. Regele a fost amenintat cã, dacã nu semneazã, se va declansa un rãzboi civil. În 1948, pãrãseste tara si tot în acelasi an se cãsãtoreste cu principesa de Bourbon-Parma. Important de precizat este cã, în acest an, regelui Mihai si întregii familii regale li se retrage cetãtenia românã. Le este returnatã abia în 1997.
Rep: Dupã 1990 regele a încercat de mai multe ori sã intre în tarã. Ce s-a întâmplat?
Prof. P. M : Da, prima datã încearcã în 1990, dar nu este lãsat sã intre în tarã. Avea douã pasapoarte si se credea cã e spion. Reuseste în 1992, dar doar pentru câteva zile. Peste un milion de români au venit la fereastra unde era regele, ca sã-l vadã. A fost sfãtuit sã meargã direct la Cotroceni, sã preia comanda, pentru cã Iliescu fugise de fricã, se stia nelegitim. Însã regele a spus “nu pot decât constitutional. Nu pot da o loviturã, eu am venit pentru trei zile, trei zile stau si apoi plec”. El a fost un om al legii. Din 1993 si pânã în 1996 a încercat de mai multe ori sã vinã în tarã, însã a fost împiedicat sub diferite pretexte. În 2001 s-a încercat o reconciliere, invitându-l la Cotroceni, însã prea târziu. Pânã atunci a fost practic umilit si tratat ca pe un intrus.
Rep: Gãsiti în epoca contemporanã o personalitate pe mãsura regelui Mihai?
Prof. P. M : Nu! Ar fi trist si deplasat cã contrapunem regelui Mihai oameni de tipul celor ca Dej sau Ceausescu… Ar fi o neghiobiei, cum, spunea Paleologu. Ei veneau pe sistemul de crimã, dictaturã, ceea ce regele nu accepta niciodatã, ca dovadã cã atunci când a venit în tarã putea sã preia conducerea, o spune clar un ofiter al serviciilor secrete: regele, în bune conditii, putea ocupa tronul. Dar a spus: “respect Constitutia. Eu nu sunt un urzupator”. Inchipuiti-vã cã ar fi fost o continuitate, câte înfãptuiri nu avea România? Se integra mai repede România în UE, în NATO… În ‘53 a fost chemat de Truman la un congres american. Înainte de a vorbi cu acesta, s-a întâlnit cu o comisie sã discute diferite probleme. Ce le-a spus regele Mihai: “cât am fost în tarã, am fãcut tot posibilul sã evit regimul comunist. Un semn, dacã aveam din partea dumneavoastrã, si n-as fi plecat din România. Nu mi l-a dat nimeni”.
Rep: Cine credeti cã l-a iubit si apreciat pe regele Mihai cel mai mult?
Prof. P. M : Eu, nepotica mea, Raluca, poporul…El este unsul lui Dumnezeu, nu a fost ales prin vot, ca Bãsescu, Iliescu. Atunci când s-a urcat pe tron, a fãcut în jurãmânt în fata lui Dumnezeu si a fost uns cu mir. Declararea republicii ca formã de guvernãmânt a României a fost un accident grav.
Rep: În încheiere, credeti cã ar putea reveni monarhia în România?
Prof. P. M : M-au mai întrebat niste oameni. S-a putut, acum multi, în 1992, când a venit regele în tarã. Atunci, la alegeri, întrebarea de pe buletinul de vot a fost pusã gresit. Scria: sunteti de acord ca România sã fie republicã? Da sau nu? Însã românii trebuiau sã fie întrebati dacã vor republicã sau monarhie. Populatia era dezmeticitã, vãzuse ce s-a întâmplat la revolutie si ar fi votat. Eu asa cred. De putut, se poate si acum, însã e nevoie de un referendum.
