Două femei din satul Hângulești, comuna Vulturu, au fost găsite inconștiente, miercuri seară, în baia locuinței. Detașamentul de Pompieri Focșani a intervenit cu echipajul unei ambulanțe SMURD. De asemenea, la fața locului a ajuns o ambulanță C cu medic de la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ). Conform primelor informații, Camelia F., de 40 de ani, își ajuta soacra, pe Ioana F., de 83 de ani, să facă baie. Acestea ar fi fost găsite inconștiente de băiatul de 15 ani al Cameliei F.. Au fost aplicate manevre de resuscitare în cazul ambelor persoane, dar, din păcate, acestea nu au avut succes, femeile fiind declarate decedate de către medicul SAJ Vrancea. Cel mai probabil, cele două femei s-au intoxicat cu gaze de la o butelie. Cadavrele au fost transportate aseară la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.