MÂNDRIE… În preajma zilei de 1 Decembrie, amintirile despre Marea Unire sau despre vremurile care au fãcut posibil acest act mãret al românilor, sunt scoase la luminã, ca sã dea emotie, dar poate un înteles mai profund celei mai frumoase pagini din istoria acestei tãri. Nu mai sunt cei mai multi dintre bunicii care aveau atâtea sã ne spunã, însã fiii sau nepotii lor nu au uitat nimic din ce le-au spus fãuritorii Marii Uniri. “Mi-a zis în câteva rânduri: bãi, Tinele, eu am fãcut România Mare! Nu chiar eu, dar am fost si eu acolo, la Mãrãsesti. Dar ãstia (generatia tânãrã, n.r.) sunt niste flecari. Au dat-o la rusi, de pomanã”, îi spunea Toader Gh. Donose, fostul primar de la Deleni, nepotului sãu, Constantin, ajuns, peste ani, bibliotecar la Husi.
Toader Gh. Donose a fost primar al comunei Deleni vreme de 10 ani, pânã în 1948. A avut cinci copii, patru fete si un fiu, si a murit la vârsta de 84 de ani, în 1968. Nepotul sãu, bibliotecarul Constantin Donose, îsi aminteste faptul cã bãtrânul a trãit mereu cu mândria de a fi pus umãrul, cu puterile sale de sergent major, pe frontul Primului Rãzboi Mondial, alãturi de mii si mii de români, la actul mãret al Unirii. “Îmi zicea: bãi, Tinele, eu am fãcut România Mare! Nu chiar eu, dar am fost si eu acolo, la Mãrãsesti. Dar ãstia (generatia tânãrã, n.r.) sunt niste flecari. Au dat-o la rusi, de pomanã”, îi spunea Toader Gh. Donose, fostul primar de la Deleni, nepotului sãu, Constantin. “S-a întors din rãzboi în luna august, în 1918. Fusese lãsat la vatrã din motive medicale. Avea douã coaste rupte si alte betesuguri, pierduse trei degete. El tinea mereu sã-mi aminteascã faptul cã a luptat sub Generalul Prezan si, mai ales, a primit ordin direct de la Generalul Râscanu. Era foarte mândru de asta. Se stabilise între ei doi o relatie de prietenie. Bunicul era sergent major si a fãcut parte din Regimentul 3 Mircea. Acesta este Regimentul care a spart linia frontului si i-a alergat pe nemti. Ei sunt cei care, în primãvara din 1918, au iesit pe malul Siretului, ca sã se despãducheze. Sã facã o baie. Si aveau o întelegere cu nemtii, sã fie lãsati sã facã baie, apoi nemtii sã îsi facã si ei baie, cã erau în aceeasi situatie cu pãduchii si lipsa conditiilor de igienã. Întelegerea era ca sã nu deschidã nimeni focul, pânã se spalã toti. Atunci, povestea bunicul, un neamt mai aiurit a deschis focul. Ai nostri când au vãzut, au pus mâna pe armã, au luat-o unii ca pe par, cã nu mai era vreme de altceva si, goi cum erau, au pornit spre nemti. Nemtii s-au speriat rãu si-au luat-o la goanã, vãzând cã vin spre ei atâtea sute de oameni goi, vã dati seama. Au spus cã îi atacã o armatã nebunã”, povesteste, amuzat, Constantin Donose.
“Soldatii români si rusi luau apã din aceeasi fântânã, se îmbrãtisau si apoi se întorceau în transee, ca sã tragã unii în altii”!
“Bunicul tinea mereu sã îmi spunã cã avea pentru armata germanã un mare respect. Eu, ca un copil prostut ce eram, îl întrebasem câti nemti a omorât în rãzboi, iar rãspunsul sãu era mereu “Poate m-o fi ajutat Dumnezeu ca sã nu fi omorât niciunul”. Spunea cã erau oameni extraordinari, respectuosi. Când unii ridicau steagul alb, dintr-o parte în alta plecau câte trei soldati cu câte trei gãleti, cã la mijlocul dintre cele douã trupe adversare era o fântânã. Luau apã, îsi povesteau fiecare despre familii, despre dorul de casã. Se îmbrãtisau si apoi se întorceau în transee, ca sã tragã unii în altii. Da, era într-adevãr, greu si dureros. Dar a rãmas respectul acesta si amintirea felului în care nemtii au stiut sã se poarte, chiar si pe timp de rãzboi. Bunicul ne-a povestit mereu cum a fost atunci. Des amintea, v-am spus, de generalul Râscanu. Am fost zilele trecute la Vaslui, unde, pe lângã Liceul “Kogãlniceanu” am vãzut cã vasluienii au fãcut un monument pentru Generalul Râscanu. Le spun “bravo” pentru asta. Acest general a fost cel mai bun primar pe care l-a avut vreodatã Vasluiul. A fãcut strada spre Copou, dar si parcul Copou. A turnat pe cheltuiala lui proprie statuia “Soldatul la atac”. A fãcut multe. Meritã recunostintã!”, spune Constantin Donose.
“Motivul pentru care l-au condamnat pe tata a fost cã nu a dat statului român productie de bumbac si in”
SOCANT…Toader Gh. Donose din Deleni nu a scãpat de mânia comunistilor, dar nici de temnita de la Jilava. “<<Pentru mine, rãzboiul nu a fost greu, cum a fost închisoarea de la Vlãdeni>>, spunea bunicul. A fost detinut în aceeasi perioadã cu colonelul Lucian Petrescu, decedat de curând. Mereu îmi spunea cã a fost greu, dar nu îmi spunea de ce. Mi-a spus odatã cã, dacã mi-ar spune ce a îndurat el acolo, poate as cãuta, peste timp, sã mã rãzbun. Si asta îmi va face doar necazuri. A fost arestat în 1951 si a fãcut 3 ani si jumãtate de temnitã. Era considerat chiabur. Avea 52 de hectare de pãmânt. Cele patru fete ale lui au fost toate date afarã din liceu. Tata apucase sã ajungã la profesia de “învãtãtor agronom”. Asa era pe atunci… Motivul pentru care l-au condamnat pe tata a fost cã nu a dat statului român productie. I se ceruse ca pe pãmântul sãu sã punã bumbac si in. Plecase bunicul pe malul stâng al Dunãrii, cã auzise cã pe acolo ar fi seminte, ar fi ceva, dar nu a gãsit nimic. Pentru cã n-a dat bumbacul si inul impus, atunci au considerat cã a sabotat statul. La judecatã, judecãtorul i-a spus cã îl va condamna la 40 de ani de temnitã. El i-a spus judecãtorului cã s-ar putea sã nu aibã timp sã îi facã. Iar asta l-a mânia si mai mult pe judecãtorul, care crezuse cã bunicul se referee la faptul cã, între timp, or veni americanii, pe care, tot asa, si atunci îi asteptau românii. S-a întors înapoi acasã dupã 3 ani si jumãtate, dar, v-am spus, niciodatã nu a povestit exact prin ce a trecut. Atât ne-a spus, cã rãzboiul nu a fost greu, pe cât a fost grea închisoarea comunistilor”, îsi aminteste Constantin Donose, nepotul fostului primar de la Deleni, Toader Gh. Donose.
