- Advertisement -
TITLU RETRAS … La inițiativa consilierului local independent Bogan Sârbu, în ședința ordinară a CLM Bârlad a fost retras titlul de cetățean de onoare al Bârladului, care i-a fost acordat în anul 2003, când era doar episcop vicar al Episcopiei Hușilor.
Expunerea de motive a consilierului independent, Bogdan Sârbu, a adus în fața consilierilor locali motivele pentru care fostul episcop Corneliu Onilă trebuie să nu mai fie „Cetățean de Onoare al Bârladului”. „In anul 2003, CLM Bârlad a acordat lui Corneliu Onilă, zis atunci „Bârlădeanul” titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bârlad. ~n vara acestui an a izbucnit un scandal care l-a avut în centrul atenției pe PS Corneliu, Episcop al Hușilor, după ce acesta a depus o plângere la DNA, Serviciul Teritorial Iași, acuzând că ar fi șantajat cu un material compromițător de trei preoți din județ. Preoții au fost arestați la domiciliu și trimiși în judecată de DNA, dar a ieșit la iveală un film în care apărea episcopul, în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un fost elev de la seminar. Filmarea respectivă a fost trimisă în formă necenzurată la Patriarhia Română și ulterior Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ai cărei reprezentanți au precizat că cel din filmarea compromițătoare <<pare>> a fi episcopul Corneliu”, se scrie în expunerea de motive. Scandalul în care a fost implicat fostul episcop Corneliu Onilă a fost foarte mediatizat mai ales în cotidianul nostru, fapt care a dus la prejudicierea imaginii municipiului Bârlad, făcându-se repetat asocierea fostului episcop cu orașul care îi înmânase titlul de „Cetățean de Onoare”. Cum mulți cetățeani erau nedumeriți că, fostului preot Cristian Pomohaci i s-a retras titlul onorific, pentru fapte asemenătoare cu ale fostului episcop, s-a propus ca PSD să ia inițiativa retragerii acestui titlul. Dar PSD Bârlad nu a vrut și l-au invitat pe consilierul independent Bogdan Sârbu, cel care le-a propus inițiativa, să o facă. „Am constatat că în conformitate cu Regulamentul pentru acordarea titlului de cetățean de onoare aprobat prin HCLM din 2016, acest titlu poate fi retras conform art. 13, lit.b) din Regulament, care precizează că în situația în care persoana în cauză produce prejudicii de imagine municipiului Bârlad și locuitorilor săi, acesta poate fi retras”, a spus consilierul Bogdan Sârbu. Din cei 19 consilieri care au votat (10 PNL, un independent și 8 PSD), au fost 10 pentru și 9 împotrivă, votul fiind secret. Numărul de voturi a fost suficient pentru ca proiectul să fie aprobat și Corneliu Onilă să nu mai fie „Cetățean de Onoare al municipiului Bârlad”.
- Advertisement -