- Advertisement -
ȘOC ȘI GROAZA… O familie din Bârlad a trecut prin clipe de groază acum câteva ore, când întorcându-se acasă, pe o stradă din cartierul Munteni, pe care abia s-a terminat lucrarea de canalizare, s-au trezit că mașina se scufundă cu ei. Bogdan și Casandra, soți și soție, au ieșit rapid din mașină, neînțelegând ce se întâmplă și s-au crucit când au văzut că strada s-a surpat sub greutatea autoturismului, iar din groapă țâșnea apă! Strada respectivă este în programul de canalizare – în care 72 de străzi din cartierele Munteni și Podeni vor beneficia de canalizare. Lucrările însă lasă de dorit, străzile arătând ca după război și nu ca după o lucrare executată deo firmă cu pretenții. Dovada o puteți vedea: strada s-a surpat, mașina este în șanțul care s-a format pe mijlocul străzii, iar pe lungimea întregii străzi s-au format crăpturi, de sub care țâșnește apa. Strada se scufundă, iar astăzi, fiind duminică, autoritățile s-au mișcat cu … încetinitorul! Degeaba au sunat oamenii disperați la 112! Nici Poliția și nici ISU (Pompierii) nu i-au ajutat, fiecare precizând că nu e decompetența lor. Mai multe detalii în cotidianul nostru de mâine.
- Advertisement -