DISCUTII… Achizitia rachetelor Patriot a fost adoptatã marti de Parlament. Comisia de apãrare a dat raport favorabil, marti, proiectului care a trecut în procedurã de urgentã prin Senat, cu o zi în urmã. Ministrul Apãrãrii a anuntat cã Guvernul doreste ca pânã la 1 decembrie sã poatã semna cu Guvernul SUA scrisoarea de acceptare, care constituie si contractul propriu-zis pentru primul sistem Patriot. „Este, dacã vreti, dovada cã atunci când discutãm de programele majore de înzestrare nu existã probleme care tin de politicã, ci existã o singurã politicã si aceasta este politica nationalã în domeniul apãrãrii. Un program pe care noi ni l-am asumat si prin programul de guvernare, anume acela de a rãmâne un Partener strategic credibil si foarte serios în regiunea Mãrii Negre si în zona NATO, dar mai ales în parteneriatul strategic pe care-l avem cu SUA”, a spus ministrul, dupã votul din comisia de apãrare. Dar, nu toatã lumea din PSD împãrtãseste entuziasmul ministrului Fifor.
Gabriela Cretu, senator PSD de Vaslui: „Sã votezi în unanimitate e semn de curaj politic. Am fost singura care a votat împotrivã!”
„Într-o societate ca a noastrã, care se vrea democratie, unanimitatea e semn de necunoastere sau esec democratic total; sau semnul lipsei de curaj politic! S-a mai întâmplat si la Tratatul Fiscal… Deciziile legate de apãrare votate astãzi meritau o dezbatere publicã nationalã si un referendum. Aceasta era temã adevãratã de referendum! Consider cã e o eroare istoricã! Cel putin procedural! Pericolul potential este considerat mai grav decat cel real. Prostia omoarã! Trebuie sã investim în educatie! Boala omoarã! Trebuie sã investim in sãnãtate! Foamea omoarã! Trebuie sã asigurãm venituri decente tuturor! Infrastructurile care sunt pe cale de distrugere sau absente! Starea lor ne separã si ne submineazã dezvoltarea! Acestea sunt fenomene reale, actuale, nu potentiale, care trebuie tratate cu responsabilitate. Ele presupun interventia si finantarea publice! si veniturile bugetare sunt limitate si mici! Toate cheltuielile cu înarmarea sunt parte a veniturilor bugetare! E o problemã de onoare, invocau colegii mei, pentru cã suntem membri NATO. Din 1949, de la crearea sa, majoritatea membrilor fondatori au reusit sa atingã undeva intre 0.46 si 1,6% din PIB, cheltuieli militare; cu exceptia Greciei, care a si pãtit-o… Nu erau lipsiti de onoare, nu?! Obligatiile asumate se îndeplinesc dupã un calendar si în functie de conditii si posibilitãti! În plus, a fost un mare acord pe 6% din PIB pentru educatie, pe cel putin 2% pentru cercetare… Unde e onoarea noastrã?! E o zi în care sunt foarte tristã… Nu intru în detaliile achizitiilor…
P.S. Am fost singura care am votat împotrivã… Stiu multi care gândeau in acelasi sens. De ce singura?!”, a mentionat, ieri, pe Facebook, senatoarea PSD de Vaslui, Gabriela Cretu, arãtând cã nu este de acord cu achizitia sistemelor Patriot.