BILANT… Astãzi se împlineste o lunã de zile de când în fruntea Episcopiei Husilor a venit ierarhul cel nou, Preasfintitul Ignatie. O perioadã poate mult prea scurtã, ar spune unii, pentru a putea întelege sensul în care se îndreaptã cu adevãrat destinul micutei Episcopii. În realitate însã, faptul cã noul Episcop nu a lãsat aproape nicio zi din pastoratia sa sã treacã fãrã a face mãcar un pas spre preotii si oamenii zonei, a amplificat ecoul evenimentelor din fruntea Bisericii locului. A mers prin parohii si la o parte din mãnãstiri, unde a slujit si a oferit Sfântul Antimis; s-a întâlnit cu preotii din protopopiate, pe care, foarte important, a tinut sã îi cunoascã personal. Într-una din zile s-a întâlnit si cu presa, refuzând, nu fãrã semnificatie, sã rãspundã întrebãrilor insistente despre fostul Episcop. De departe însã, lucrul care a emotionat cel mai mult în aceastã primã lunã a fost faptul cã, de ziua pãrintelui Mina Dobzeu, l-a sãrbãtorit pe duhovnicul atât de iubit de huseni, în Catedrala Episcopalã, i-a sãrutat mâna si i-a recunoscut public meritul rãzvrãtirii în numele unei iubiri uriase pentru credinta ortodoxã.
Pe 22 octombrie 2017, s-a pus punct celor 8 ani negri din destinul Episcopiei Husilor. Nici nu mai conteazã de ce a meritat aceastã Episcopie, cu o istorie teribilã si cu mari ierarhi la cârmã, toatã amãrãciunea provocatã de un episcop smintit, cãci trecutul… a trecut. Prima lunã cu noul ierarh a fost „ca o zi seninã”, spun chiar slujitorii de prin curtea Catedralei, cãrora nu le-a venit sã creadã cã Episcopul cel nou vine la fiecare din ei, le cuprinde mâinile si îi întreabã cum se simt, ce fac, dacã au ce le trebuie. Unul dintre paznici a povestit cã Preasfintitul Ignatie a mers la el si l-a întrebat dacã, în adãpostul sãu din curtea Catedralei, are cãldurã si luminã. La fel a procedat cu fiecare om care munceste la Episcopie, iar oamenii simpli au simtit cã nu e doar o formalitate, ci e chiar o picãturã de suflet în toatã aceastã grijã pentru ceilalti.
O lunã de zile între Ierarhul arogant si Episcopul smerit!
Încã de a doua zi, dupã întronizare, a plecat la Bârlad, apoi la Vaslui, unde s-a întâlnit cu preoti si cu oficialitãtile locale. Unii s-au uitat cu mirare la Episcopul care a vorbit peste tot despre smerenie si simplitate, cãci vremurile în care ierarhul locului avea nevoie de covor rosu si mese selecte, pentru a ajunge în mijlocul credinciosilor presupuneau, brusc, un contrast care încã nu poate fi sters atât de usor. Curiosii s-au uitat unii la altii, când P.S. Ignatie i-a îndemnat pe oameni, deschis si cu vorbe calde, ca, dacã la un moment dat, va face vreun lucru care sã fie strâmb ori în contra a ceea ce el însusi si-a asumat, sã nu ezite sã îi atragã atentia. Cât de îndepãrtate pãreau, asadar, vremurile în care ierarhul arogant al locului le spunea vasluienilor cã sunt „prosti, betivi si lenesi”, fatã de timpul în care Episcopul smerit aratã încredere nu doar în sufletul oamenilor, dar si în atitudinea pe care acestia, cu bunã-cuviintã, ar putea sã o aibã! Aceastã schimbare uriasã, venitã în doar o lunã de zile, încã are nevoie de o asezare anume în constiinta credinciosilor.
De retinut: „Adevãrata probã pentru noi, episcopii si preotii, este smerenia, în afarã de situatiile când cel mai mic profitã si atunci ai datoria, oriunde, sã pui în activare fermitatea”
Evident cã, dupã atâtia ani de vremuri anapoda, unii credinciosi sau poate chiar clerici ar putea face o nedoritã confuzie între smerenia izvorâtã din inteligentã si… naivitate. În predicile sale însã, noul Episcop asazã, cu multã abilitate oratoricã, mesaje clare în aceastã directie. „A iubi turma încredintatã înseamnã sã o cunosti, sã ai o relatie de apropiere, sã ai grijã de sufletele lor, de mântuirea lor. Sfântul Nectarie întrupeazã modelul acesta de pãstor bun. Viata lui nu a fost una liniarã, a avut parte de foarte multe încercãri din partea confratilor, cu toate acestea, el a suportat toate calomniile într-o stare de smerenie, asemeni lui Hristos pe cruce. A fi sfânt nu înseamnã ceva spectaculos, ci urmarea deplinã a lui Hristos, sã te identifici cu viata lui Hristos. Din biografia lui spiritualã, cu toate cã era un om foarte inteligent, avea foarte multã smerenie. Aceasta este adevãrata probã pentru noi, episcopii si preotii… adevãrata smerenie, când primesti dispret si batjocurã si rãmâi în smerenie, cerând de la Hristos puterea rãbdãrii. (…) Smerenia cea mai grea este când trebuie sã te smeresti fatã de cel mai mic decât tine ierarhic, cãci dacã este mai mare decât tine, te mai smeresti de formã, din duplicitate, si transformi smerenia falsã în servilism, într-o formã de lingusire. Ori tu, fiind mare, sã te smeresti în fata celui mai mic, asta înseamnã deja foarte mult; în afarã de situatiile când cel mai mic profitã, se foloseste de aceasta si atunci ai datoria, oriunde, sã pui în activare fermitatea”, a spus P.S. Ignatie.
