MUZICÃ… Una dintre cele mai cunoscute interprete de jazz din tarã, huseanca Maria Rãducanu, a sustinut un concert extraordinar pe scena Filarmonicii „Artur Rubinstein” din Łódź, Polonia. Alãturi de aceasta s-a aflat un trio de instrumentisti de exceptie, format din Niko Meinhold (pian), Chris Dahlgren (contrabas) si Michael Griener (baterie), dar si numerosi alti artsti de renume precum Randy Brecker, Mike Stern, Dave Weckl Band, Tom Kennedy Włodek Pawlik sau Bob Malach.
Evenimentul a fãcut parte din cadrul Festivalului Freedom Jazz al cãrui scop principal este promovarea jazz-ului si a inspiratiilor muzicale, provenite atât din muzica popularã, cât si din cea sacrã, precum si celebrarea Sãrbãtorii Independentei (Ziua Nationalã a Poloniei, din 11 noiembrie). Festivalul se doreste a fi o carte de vizitã a Poloniei în lume, o propunere originalã de sãrbãtorire a Zilei Independentei, jazz-ul fiind un limbaj al libertãtii, imposibil de constrâns în categorii si cadre fixe.
“Îmi amintesc cu ochii umezi de lacrimi <<concertele>> de acasã”
Desi a plecat de multi ani din Husi, artista îsi aminteste cu drag de acest oras. În urmã cu câtiva ani, aceasta îi povestea jurnalistului Marius Manta cele mai frumoase momente din copilãria sa: “M-am nãscut în urmã cu multi ani, la Husi, în judetul Vaslui. Am cântat de foarte micã, la patru ani mergeam cu educatoarele de la gradinitã în mici <<turnee>> prin celelalte grãdinite din oras. De la opt ani am început sã fac vioarã, cu tatãl meu, profesor de muzicã. Îmi pare rãu cã am abandonat asta. Pe de altã parte, nimic nu sunã mai minunat ca o voce umanã. Mama mea cânta foarte frumos, si-mi amintesc cu ochii umezi de lacrimi <<concertele>> de acasã, iarna, lângã sobã, la lumina lumânarii, eu cu chitara si vocea, tata cu vioara si mama cu vocea, cântând romante…Am studiat apoi Filologia la Iasi si Bucuresti. Eram printre studentii foarte talentati si rebeli, nu-mi plãcea sã merg decât la cursurile anumitor profesori, la anumite specialitãti. Ca activitate (aparent) secundarã scolii, de la 12 pânã la 24 de ani am participat la tot felul de concursuri si festivaluri de muzicã tânãrã si jazz (îmi cântam propriile compozitii acompaniindu-mã singurã la chitarã). M-am oprit din cântat când a devenit prioritarã cîstigarea vietii tinerei mele familii (fiica mea Ana mi-a fãcut onoarea de a veni pe lume în 1992). Mari, imposibil de mari erau, si astãzi sunt si mai si, chiriile din Bucuresti. Consider providentialã hotãrârea mea, la începutul anului 2000, de a face din cântat o meserie. Ceea ce, pe undeva, însemna cã recunosteam în sfârsit muzica drept vocatie si decideam sã o tratez ca atare. E mare lucru sã nu te consideri de la început artist, sã treci prin diverse etape, cãutãri, experiente. Nimic nu mã întristeazã mai mult la un om decât certitudinile <<pe tavã>>. Cu atât mai tristi îmi par tinerii <<artisti>> de azi, pe modelul american, foarte siguri pe ei, cu convingeri bãtrânesti si plicticos de fixe. Mã aflu, asadar, în al nouãlea an de <<carierã>> muzicalã”.
