INCONSTIENT S-a urcat la volan ametit de alcool, fãrã sã tinã cont de ce i se poate întâmpla. Politistii rutieri din Bârlad au depistat, marti searã, un bãrbat de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada principalã din localitate, cu o alcoolemie cu mult peste limita legalã! Inconstientul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice si s-a ales cu dosar penal. Plus cã a rãmas si pieton.
În seara de 14 noiembrie, politisti din cadrul Biroului Rutier Bârlad, în timp ce supravegheau si controlau traficul rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducãtorului unui autoturism care circula pe strada Republicii din municipiul Bârlad. Conducãtorul auto a fost identificat ca fiind un bãrbat în vârstã de 29 de ani, cu domiciliul în comuna Zorleni. „Întrucât acesta emana halenã alcoolicã, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul sãvârsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoanã aflatã sub influenta bãuturilor alcoolice.”, a precizat Loredana David, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Tânãrul sofer, rãmas acum pieton, a fost condus la spitalul din Bârlad unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, care, având în vedere ce-a mãsurat aparatul alcooltest, cu sigurantã va fi în jur de 1,64 la mie alcool în sânge. Mult, foarte mult, având în vedere cã limita legalã dintre contraventie si infractiune este de 0,8 la mie alcool în sânge!