CERERI…Aproximativ 70 de profesori au pichetat si ieri sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui. Înarmati cu pancarte si vuvuzele, acestia au fost mai vocali decât în zilele precedente, strigându-si nemultumirea fatã de faptul cã nu s-a aplicat corect Legea 153/2017 – privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice. Astfel, dascãlii au pierdut la salarii sume cuprinse între 50 de lei si 500 de lei. Desi au fost ignorati si a treia zi de conducerea ISJ Vaslui, lucrurile au început sã se miste, desi nu în maniera doritã de dascãli. „În urma demersului nostru primul pas se pare cã se realizeazã, si anume, ne dau niste acte aditionale sau decizii prin care noi am solicitat reîncadrarea. Din pãcate, nu sunt conform prevederilor legale în vigoare, de aceea vor fi contestate la nivelul unitãtii, dupã care vom contesta si în instantã”, a declarat liderul de sindicat Sorin Tiplea.
‘’Sistati abuzurile la adresa personalului din învãtãmânt’’, ‘’Solicitãm reîncadrarea si salarizarea profesorilor conform art.39, alin.2 din Legea 153/2017‘’, ‘’Respectati principiile salarizãrii pe care vi le-ati asumat’’ – acestea au fost doar câteva dintre mesajele profesorilor. Pânã în acest moment, sindicalistii nu au primit însã niciun rãspuns clar cu privire la solicitãrile lor. „Din pãcate, la nivelul unor unitãti de învãtãmânt au început sã se dea actele privind reîncadrarea, dar bineînteles nu conform prevederilor legale în vigoare, ci asa cum au plãtit salariile pânã acum, diminuate. Nu au tinut cont de prevederile articolului 39, aliniatul 2. Vineri este conferinta federatiei din care facem parte, la care voi expune aceastã chestiune. Sper sincer sã luãm o decizie la nivel national în acest sens, pentru a avea o miscare de protest unitarã. În functie de ceea ce se stabileste acolo, vom stabili noi, luni, când ne vom întâlni în sedintã de birou executiv, exact care vor fi urmãtoarele miscãri de protest. Trebuie sã corelãm miscãrile de protest de la noi din judet cu eventualele miscãri de protest care vor avea loc în tarã”, a declarat Sorin Tiplea, liderul US Didactica. Urmãtorul pas ar putea fi chiar o grevã generalã. „Cu sigurantã vom avea o zi în care vom avea o grevã de avertisment, dupã care vom stabili ce vom face în continuare. Nu vã pot preciza data, dar cu sigurantã vom recurge si la aceastã formã de protest. În paralel, colegii nostri care au primit acte aditionale de reîncadrare, dar cu salariul nemodificat, le contestã. Asa cum prevede legea, în termen de 20 de zile contestãm acest act la nivelul unitãtii, dupã care vom contesta si în instantã. Dar este obligatoriu pentru demersul instantei sã facem procedura prealabilã de contestare a actului aditional sau a deciziei, pentru a nu fi în situatia ca la instantã sã ni se respingã actiunea pentru cã nu am îndeplinit procedura prealabilã prevãzutã de lege”, a mai declarat Sorin Tiplea.