spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Pãrintii si elevii, consultati cu privire la temele pentru acasã

- Advertisement -

ÎNTREBÃRI…Ministerul Educatiei Nationale si Institutul de Stiinte ale Educatiei organizeazã în perioada 7 – 20 noiembrie 2017 o consultare nationalã, în mediul on-line, privind regimul temelor pentru acasã. În functie de rãspunsurile copiilor, pãrintilor si cadrelor didactice se vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare.

Demersul se adreseazã actorilor educationali din învãtãmântul primar, gimnazial si liceal si presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în functie de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi si pãrinti. Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordãri în ceea ce priveste rolul acestor activitãti de învãtare, respectiv corectarea unor disfunctionalitãti semnalate. Chestionarele sunt realizate în functie de calitatea intervievatului: elev, profesor sau pãrinte. Printre întrebãrile din chestionar se numãrã si urmãtoarele: În opinia dumneavoastrã, ce rol considerati cã au temele pentru acasã, pe care le propuneti la disciplina pe care o predati? Cum se raporteazã elevii dvs. la temele pe care le primesc în mod curent?  Care sunt tipurile de teme pentru acasã pe care copilul dumneavoastra le rezolvã cu plãcere?

În ce situatii copilul dumneavoastrã întâmpinã probleme în rezolvarea temelor pentru acasã? etc. Astfel, datele ce urmeazã a fi colectate vor permite identificarea stãrii de fapt în privinta temelor pentru acasã si vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicitã date personale, iar rãspunsurile centralizate sunt confidentiale si vor fi utilizate exclusiv în scopul consultãrii. Link-ul la care pot fi accesate chestionarele este urmãtorul http://www.edu.ro/consultare-line-privind-regimul-temelor-pentru-acas%C4%83.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.