CHIN…Frigul si ploile din ultima perioadã i-au împins pe oamenii strãzii din Vaslui sã se ascundã pe unde apucã. Din pãcate, unul dintre ei este fortat de împrejurãri sã îsi petreacã noptile sub cerul liber, la temperaturi chinuitoare. Constantin Afrãsânei este numele sãu si, dupã ce si-a luat o bãtaie cruntã, pe când îsi fãcea veacul pe scãrile vechii Piete Centrale, picioarele l-au lãsat. Nu mai poate sã meargã si nici mãcar sã stea în picioare. Îsi duce veacul pe lângã florãria Decora, îsi îneacã amarul cu sticle de vin ieftin si îsi doreste moartea. Ar putea merge la centrul unde oamenii strãzii se adunã pentru a se spãla si a se odihni, dar picioarele nu îl ajutã deloc. Uitat de familie, de societate, acesta îsi cheamã sfârsitul în fiecare searã, dormind pe stradã, îmbrãcat cu haine ude si îmbibate cu urinã si cu o plapumã ruptã pe post de acoperis.
Viata pe care noi o luãm ca un drept cuvenit, pentru multi e un vis de neatins. Tot ce îsi doresc acesti oameni e un acoperis deasupra capului, un pat si o masã caldã. Acestia sunt oamenii strãzii, oameni care ori nu au vrut sã munceascã pentru a-si asigura aceste lucruri, ori nu au stiut altceva, neavând parte de o mânã de ajutor. Un astfel de om este Constantin Afrãsânei, un cunoscut om al strãzii din Vaslui, care si-a fãcut veacul, de mai bine de 20 de ani, prin scãrile si spatiile verzi de lângã Piata Centralã. Aceastã viatã i-a distrus corpul, nemaiputând nici sã meargã în singurul loc în care cei ca el îsi gãsesc putinã liniste în aceastã perioadã. “Eu am fost dat la orfelinat de mama mea la Râmnicu Sãrat, în Buzãu, si dupã ce am absolvit scoala nu am avut unde sã mã duc. De 22 de ani stau pe strãzi. Am dormit în garã la Ploiesti, în scarã la Buzãu, Râmnicu Sãrat, la Buzãu. În Vaslui am ajuns acum 20 de ani, la mama acasã, dar nu m-a primit. M-a alungat propria mamã, când aveam 12 ani. Vreau sã spun cã în cei 44 de ani nu am stiut ce e aia viatã. Surorile mã resping, mama nici nu vreau sã aud de ea. Ea m-a dat afarã din casã, mi-a spus cã nu fac parte din casa, cã nu eram trecut în contractul casei.”, ne-a explicat Constantin. Acesta este la mila trecãtorilor si locatarilor din blocurile din jur. “Am noroc de locatarii din blocurile de pe aici cã îmi mai dau pachete de pomanã”, a mai adaugat acesta. În urmã cu câteva zile, un binevoitor i-a dat, ceea ce pare a fi, pernele de la un fotoliu, ca sã nu mai doarmã pe ciment.
Dupã ce si-a luat o bãtaie cruntã, picioarele l-au lãsat, iar acum singura alinare o gãseste în sticla cu vin
În mod normal Constantin îsi petrecea noptile de toamnã si de iarnã la centrul pentru persoanele fãrã adãpost, dar acum picioarele nu îl mai ajutã. Acesta este rezultatul unei vieti întregi petrecute în stradã si a unei bãtai crunte, pe care a primit-o de la un grup de tineri fãrã milã. Nu poate face un pas fãrã ajutor. Acum, acesta stã lipit de o platformã de descãrcare, unde îsi petrece noptile, în aceleasi haine ude, îmbibate în urinã, rugându-se la Dumnezeu sã îi curme chinurile. Ar face-o el, din câte ne-a povestit, dar nu poate. Singura sa dorintã acum este sã îl ajute cineva sã facã drumul pânã la centrul de primire de la strandul orasului. Pânã atunci, Constantin îsi va petrece noptile în acelasi loc, sub aceeasi plapumã sfâsiatã, înecându-si amarul cu o sticlã de vin ieftinã. (Andrei Manolachi)
