spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Ziua Armatei, la Huși, emoții și contraste! (FOTO,VIDEO)

- Advertisement -

SARBATOARE…. Astăzi, la Huși, în parcul Rodina, a fost sărbătorită Armata  Română, iar ostașii, oficialitățile și puținii trecători care s-au oprit să vadă ceremonia, s-au bucurat de prezența noului Episcop al Hușilor, Preasfințitul Ignatie. „Eu vă mulțumesc pentru această invitație, este o onoare pentru mine, este prima slujbă, pe care o săvârșesc în calitate de Episcop al Hușilor”, a spus, în alocuțiunea sa, noul Episcop. Hușenii nu au putut să nu remarce contrastul substanțial, între trecut și prezent: dacă până acum, ani la rând, fostul Episcop nu venea niciodată la sărbătoarea Zilei Armatei, evenimentul fiind, probabil, prea strâmt pentru pretențioasa sa personalitate, iată că acum, Episcopul  locului, Preasfințitul Ignatie, nu doar că a venit și a ținut un Te Deum, dar le-a spus celor prezenți, că le mulțumește pentru invitație și că se simte onorat de faptul că, în acest cadru public, săvârșește, iată, prima slujbă, în calitate de Episcop.

Nu au fost mulți hușenii care au venit azi, la ora 10,00, la ceremonia dedicată Zilei Armatei. Primarul Ioan Ciupilan, împreună cu comandantul UM 01776, ostașii, câțiva oficiali, dar și câțiva trecători curioși au fost cei în fața cărora s-a spus rugăciunea în memoria eroilor care au murit pentru țară, dar s-a dat și binecuvântarea militarilor care azi își fac datoria sub drapelul național. Membrii Consiliului Local (CL), în marea majoritate, au lipsit, deși frumos ar fi fost ca tocmai prin prezența lor în formulă completă la acest eveniment public, să cinstească sărbătoarea, mai ales că ar fi fost o dovadă în plus și de condescendență față de noul Episcop al Hușilor, care s-a văzut că își dorește să cunoască oamenii locului și oficialitățile cu care va coopera de acum înainte. De asemenea, s-a mai simțit lipsa colonelului (r) Lucian Petrescu, veteranul care făcea să răsune locul, când, cu însuflețire, începea să le vorbească celor prezenți despre Armata Română, despre luptă, suferință, uriașul său patriotism, dar și despre dreptul copiilor de azi de a cunoaște istoria neamului românesc, în substanța ei adevărată. S-a stins însă de câteva zile, pe 13 octombrie, la vârsta de 96 de ani, dar rămâne în urma sa povestea unui erou adevărat!

„Să știți că eu întotdeauna mă întreb: cum reușim să transmitem mai departe aceste valori pe care le întrupează atât Armata, cât și Biserica?”

„Domnule comandant, domnule primar, distinsă asistență și dragi militari, ste un moment de recunoștință, un moment de rugăciune pe care noi lam adus pentru toți eroii, care s-au jertfit pentru libertatea și pentru demnitatea noastră. Este ziua Armatei Române, una dintre instituțiile simbol a neamului nostrum. Imi vine în minte un mic citat al unui istoric, Gheorghe Brătianu, care spunea despre poporul român că „este o enigmă și, în același timp, un miracol”. Cred că și Armata Romnă, prin tot ceea ce a făcut ea și face, este un mare miracol! Pentru că Armata Română întrupează valorile cele mai frumoase: libertatea, spiritul de jertfă, lupta pentru independență și mai ales, dragostea pentru țară. Să știți că eu întotdeauna mă întreb: cum reușim să transmitem mai departe aceste valori pe care le întrupează atât Armata, cât și Biserica, valorile pentru neamul nostru? Sigur, fără a fi sceptic, însă trăind în lumea aceasta și interactționnd cu foarte mulți tineri, undeva, undeva, am un sentiment, nedeplin conturat, că toate aceste valori poate nu mai reușim să le transmitem cu aceeași intensitate, cu care le-au trăit înaintașii noștri și pe care noi le trăim de fiecare dată. Sigur că nu este suficient să ne aducem aminte de Armata Română numai pe data de 25 octombrie, lucru pe care Biserica îl facem zi de zi. In toate slujbele există această pomenire a ostașilor, a tuturor ostașilor din toate vremurile și din toate timpurile care s-au jertfit pentru patrie, care și-au dat viața lor pentru ca noi să fim liberi, pentru ca noi să ne bucurăm de demnitate. Eu vă mulțumesc pentru această invitație, este o onoare pentru mine, este prima slujbă, să spunem, publică, pe care o săvârșesc în calitate de Episcop al Hușilor. Dumnzeu să binecuvinteze Armata Română, să binecuvinteze poporul romn și, desigur, să ne dea înțelepciunea și capacitatea noastră, să putem transmite pe mai departe toate aceste valori minunate pe care înaintașii noștri ni le-au lăsat, drept zeste, drept moștenire sfântă. La mulți ani, Armata Română”, a spus Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.