APEL… Laura Ionescu, tânãra mamicã diagnosticatã cu leucemie acutã mieloblasticã, are nevoie în continuare de ajutor. De ieri, aceasta a început, din nou, sedintele de chimioterapie si are foarte mare nevoie de sânge, grupa AII, si de trombocite. Fãrã ele, nu ar putea face fatã tratamentului puternic pe care trebuie sã-l suporte. Recoltarea se face la centrul de transfuzii, cu precizarea numelui Laura Ionescu, Spitalul Regional de Oncologie Iasi. “Sunt o fire optimistã, iar fetitele de acasã îmi dau putere. Tin sã le multumesc celor care m-au ajutat pânã acum si sper ca oamenii sã reactioneze si de acum înainte. Viata mea depinde de voi”, a transmis Laura, ieri, înainte de a începe tratamentul.
Pentru cei care nu cunosc povestea Laurei Ionescu, tânãra are 26 ani, are cinci fete (cu vârste între 8 ani si patru luni) si a fost diagnosticatã cu leucemie acutã mieloblasticã. Boala a apãrut pe nesimtite, fãrã manifestãri vizibile. Deodatã, cu câteva zile înainte de a merge la medic, a început sã se simtã rãu. “Pe 4 august m-am dus la spitalul din Vaslui, pentru cã mã simteam rãu. Nu aveam poftã de mâncare deloc, mai mult fortat mâncam câte ceva, nu aveam putere sã mai merg, nu puteam sã tin fata cea micã în brate, desi atunci avea trei luni. Iar la Vaslui mi-au fãcut patru seturi de analize, mi-au zis cã am ceva în sânge, dar cã nu stiu exact si cã mã vor trimite la Iasi, pentru cã acolo sunt specialisti în problema mea. Am stat internatã trei zile pentru cã în Iasi nu erau locuri, iar apoi, pe 7 august, m-au trimis cu ambulanta. Acolo mi-au fãcut iar analizele si mi-au zis cã am leucemie acutã mieloblasticã. M-au bãgat imediat la chimioterapie, iar apoi am intrat în aplazie. Am avut nevoie întruna de sânge, grupa A II pozitiv, în special de trombocite, pentru cã tratamentul este foarte puternic. În ultimul timp, nici spitalul nu mai avea. Când am hemoglobina scãzutã, mã simt foarte rãu, ametesc, nu mai vãd… Este foarte greu si pentru mine, dar si pentru cei de acasã. În ziua în care eu am plecat cu ambulanta la Iasi, sotul trebuia sã plece cu autocarul la muncã în Suedia, unde a lucrat multi ani. Însã nu a mai plecat când a auzit cã eu am fost transportatã cu ambulanta la Iasi. Vine la mine mereu, chit cã e greu acasã, cã trebuie sã aibã grijã de fete, mai ales cã acum se duc la scoalã, la grãdinitã, iar cea micã e cât un ghemotoc. El se ocupã de tot, face curat, dã cu aspiratorul, spalã pe jos…”, a povestit Laura.
