O şicanare în trafic urmată de o bătaie cu bâta de baseball s-a terminat prost pentru doi tineri din comuna Stăuceni. Acuzaţi de tentativă de omor, lovire şi alte violenţe, respectiv conducere fără permis, cei doi tineri au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Botoşani la închisoare cu suspendare. Astfel, Andrei N., cel care a folosit bâta de baseball, s-a ales cu o pedeapsă de doi ani şi 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, în timp ce tânărul care a fost la volan Ionuţ U., de 21 de ani, a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.