INCREDIBIL… Dupã ce, în ultimii trei ani, moldovenii de la Trans Oil si-au bãtut joc de mii de proprietari de terenuri din judetul Vaslui, refuzând sã le plãteascã arenda pentru terenurile lucrate, acum au gãsit o nouã metodã de a pãcãli oamenii. Mai precis, toti cei care au dat terenurile în arendã la Comcereal, cea mai mare exploatatie agricolã din România, dar si la Agrocomplex Bârlad si R-Agro Fãlciu, au primit în ultimele zile un soi de adresã, semnatã de directorul general al Comcereal, Valeriu Cojocaru, prin care sunt anuntati cã sunt asteptati la sediul acestei societãti pentru reînnoirea contractelor. Adicã, dupã ani de zile de umilinte, de drumuri nesfârsite la bazele Comcereal, dupã ce au fost batjocoriti de firmele din grupul Trans Oil, pentru terenurile lor, proprietarii sunt chemati acum sã semneze alte contracte, tot cu arendasii cei necinstiti. Surpriza este alta. Conform unor surse demne de încredere, cei de la Trans Oil ar dori sã încheie noile contracte de arendã pe o altã firmã fatã de cele actuale, Comcereal, Agrocomplex sau R-Agro. Planul este clar: se doreste încheierea de noi contracte de arendã pe o firmã necunoscutã, “curatã”, în timp ce Comcereal ar urma sã fie datã în insolventã si faliment, nemaiavând terenuri în proprietate sau administrare. Un plan diabolic, însã un lucru este sigur: proprietarii de terenuri refuzã sã mai lucreze cu moldovenii de la Trans Oil si nu se lasã pãcãliti de promisiunile cu plata arendei restante sau alte vrãjeli cu care sunt ademeniti de directorul Cojocaru.
“De ani de zile, încerc sã discut cu cei de la Comcereal. Nu mi-au dat arenda, am fãcut nenumãrate drumuri la Vaslui, am ajuns chiar si la sediul Comcereal, unde mi s-a spus cã nu am cu cine vorbi, cã nu este nimeni pe acolo. Am sunat la firma aceasta si nu am gãsit pe nimeni din conducere, sã aflu când mi se dã arenda. Dintr-odatã, acesti domni de la Comcereal îmi trimit acasã o hârtie, prin care mã cheamã sã semnez cu ei în continuare, sã prelungesc contractul de arendã, dupã ce trei ani nu au dorit sã discute cu mine sau sã-mi plãteascã drepturile. Nu e bãtaie de joc, asta?”, spune un proprietar de teren de pe Valea Prutului, trimitându-ne la redactie un document incredibil. Adresa, care poartã antetul Comcereal si este semnatã de cãtre directorul general Valeriu Cojocaru, are un continut halucinant. De parcã în ultimii trei ani nu s-a întâmplat nimic, Cojocaru le propune proprietarilor de terenuri din judetul Vaslui, câteva mii la numãr, sã vinã la sediile firmelor din grupul Trans Oil, pentru reînnoirea contractelor de arendã. “Vã aducem la cunostintã cã societatea noastrã vine cu propunerea cãtre dvs. de reînnoire a contractului de arendare. Plata arendei pentru noul contract se va face în termenele mentionate în acesta, la nivelul de 1.000 (una mie) kg grâu la hectar sau contravaloarea în bani. De asemenea, vã informãm cã plata arendei restante si arenda aferentã anului agricol 2016-2017 va fi achitatã în cel mai scurt timp, conform facturilor emise si înregistrate în contabilitatea societãtii noastre”, scrie în adresã. Dupã ce, ani de zile, nu s-a achitat niciun leu din arenda datoratã cãtre mii de proprietari de terenuri din judetul Vaslui, cei de la Trans Oil au gãsit dintr-odatã si banii pentru proprietari, dar si cerealele care trebuiau date proprietarilor în ultimii trei ani.
Planul diabolic prin care Comcereal, Agrocomplex si R-Agro ar urma sã fie falimentate
În spatele acestei povesti cu arendasi incorecti ar fi unele interese economice, spun sursele noastre. Cei de la Trans Oil vor sã cheme miile de proprietari pentru reînnoirea contractelor, cu promisiuni halucinante, însã au “omis” un detaliu. Se pare cã noile contracte nu se vor mai încheia pe Comcereal, Agrocomplex sau R-Agro, ci pe o firmã nou-noutã, curatã, despre care nu se stiu prea multe detalii, în acest moment. Pasul urmãtor, în conditiile în care cele trei firme agricole rãmân fãrã terenuri, va fi declararea insolventei si declansarea procedurilor de faliment, mai ales cã foarte multi creditori bat deja la portile acestor societãti, pentru a-si recupera sumele investite acolo. Nu este un secret pentru nimeni cã pe rolul instantelor de judecatã este un dosar stufos de insolventã al societãtii Comcereal, iar pronuntarea s-a amânat pentru 6 decembrie 2017. Asta ar putea explica graba celor de la Trans Oil pentru a muta contractele de arendã pe o altã firmã, urmând sã lase Comcereal, Agrocomplex sau R-Agro la voia întâmplãrii, fãrã terenuri.