E din Bârlad, are 19 ani, e frumoasã foc, dar mai ales… e foarte talentatã! Studiazã vioara de la 7 ani, a câstigat numeroase premii atât în tarã, cât si în strãinãtate, iar din aceastã toamnã e studentã la HKU University of the Arts Utecht din Olanda. Va aprofunda muzica clasicã si îsi va consolida cunostintele în stiinta sunetelor. Este vorba despre Bianca Cãlin, o tânãrã care, desi s-a mutat de multi ani în Grecia, alãturi de familia sa, încã mai poartã amintirea micului oras din Moldova. În propriul blog – Jurnalul unei violoniste îndrãgostitã de cãrti – artista povesteste momente importante din viata sa, inclusiv lucruri si pasiuni care o caracterizeazã: lectura, cãlãtoriile, blogger-itul.
În editia de azi a ziarului „Vremea nouã”, vã invitãm sã cititi pasaje din viata unei tinere care face orasul mândru peste hotare. Biancãi nu-i este greu sã vorbeascã despre sine, dimpotrivã, o face cu aceeasi dezinvolturã cu care cântã. „Mie mi-a fost întotdeauna usor sã rãspund la întrebarea asta. Poate si din cauza faptului cã ador sã vorbesc despre mine si uneori sunt cea mai egocentricã persoanã de pe planetã, dar cred cã faptul cã stiu cine sunt e important. Sunt Bianca, am 19 ani, nãscuta-n August, dar locuiesc în Grecia. M-am nãscut într-un orãsel mic, undeva în Moldova, si am ajuns într-un oras mare, din care n-am vãzut nici 20%. Sunt violonistã, cititoare, blogger, cãlãtor. Iubesc viata aproape la fel de mult cât mã iubesc pe mine. Am o relatie bunã cu pãrintii si nu sunt adolescentul tipic care e supãrat pe viatã. Lumea spune cã sunt maturã si cred cã sunt. În cei aproape 19 ani ai mei, am fãcut multe. Am învãtat trei limbi (acum o învãt pe a patra), am tinut zeci de concerte, am citit sute de cãrti, am cãlãtorit în multe locuri si totusi prea putine, dar am reusit sã rãmân tot timpul eu. La vârsta de 7 ani mi-am întâlnit dragostea vietii mele: vioara. Poate cã la vremea aceea nu realizam norocul peste care am dat, dar acum sunt constientã si uneori nu-mi vine sã cred cã eu, dintre toate persoanele de pe planeta asta, am avut sansa sã am talentul ãsta si norocul ãsta. Pentru cã talent poti sã ai, dar dacã nu e cineva lângã tine sã te sustinã, tot degeaba. Eu mi-am avut familia întotdeauna aproape. Nu am iubit vioara de la început. Nici nu aveam cum. De-abia dupã ce am început sã cânt cu adevãrat am putut spune cã da, asta e ce vreau sã fac tot restul vietii mele. Am tatuaje, sunt tunsã scurt, port tenisi pe scenã si rochii scurte, dar totusi m-am îndrãgostit de un lucru ca o vioarã. Rezultatul relativ al tuturor anilor de muncã ar fi asta”, povesteste tânãra pe blogul sãu.
„Sunt competivã si perfectionistã”
„O altã mare pasiune a mea este cititul. Ador cãrtile. Îmi place sã le cumpãr, sã le rãsfoiesc, sã le miros, dar cel mai important, îmi place sã le citesc. Am citit cam 300 de cãrti de când am început sã citesc, acum 5 ani. Pentru o persoana ca mine, cu programul meu, sunt extrem de multumitã de ritmul pe care îl am. Ador, de asemenea, hainele si moda. Dacã s-ar putea, as sta în magazine în fiecare zi si as lãsa bani buni în fiecare magazin pe care l-as gãsi. Dar cea mai mare pasiune a mea a fost si va fi mereu viata. Îmi place sã mã trezesc dimineata si sã studiez, îmi place sã simt soarele, îmi place sã stau în ploaie, îmi place sã vorbesc cu oameni frumosi, ador sã vizitez locuri noi, dar am o slãbiciune pentru locurile unde am amintiri frumoase. Îmi place sã râd, sã mã distrez, sã citesc, sã scriu, sã fotografiez, sã îmi aduc aminte, sã mã plimb, sã ascult muzicã. Îmi plac prietenii mei, ãia putini, dar buni. Sunt o visãtoare, dar stiu când sã mã opresc. Îmi urmez visele, am un spirit liber, dar stiu cum sã am avantaje din fiecare situatie prin care trec. Îmi place sã învãt, dar urãsc scoala. Îmi place sã învãt pe pielea mea. Încerc sa fiu întotdeauna cu un pas înaintea celorlalti si nu îmi place când nu reusesc. Sunt competivã, perfectionistã, egoistã si vreau ca întotdeauna sã fie pe-a mea. Nu-mi place sã plâng, pentru cã nu îmi place sã recunosc cã am slãbiciuni. Sunt o persoanã puternicã si nu multi îmi pot face fatã. Sunt constientã de calitãtile mele si le folosesc la maxim. Stiu sã obtin ce vreau si nu sunt modestã. Nu îmi plac dramele, dar consider cã e necesar sã avem parte de clipe mai grele în viatã. Mã bazez pe fortele proprii si îmi rezolv singurã probleme. De micã am fost descurcareatã si asa voi rãmâne”, mãrturiseste Bianca în Jurnalul unei violoniste îndrãgostitã de cãrti.
„Nu-mi trebuie zile de lenevealã”
„Am plecat la studii în afarã si parcã încã nu-mi vine sã cred. Am plecat de-acasã. Mi se pare cã, într-un fel, nu realizez ce mi se întâmplã. Sunt în prizã la voltaj maxim acum. Studiez, învãt, lucrez, încerc sã îmi mentin o viatã socialã adecvatã. Încerc sã mã adaptez. Curãt, spãl, mai si gãtesc. Bine, când îmi amintesc. Am un program care nu seamãnã a program si pe care încã încerc sã îl stabilizez, desi mi se pare cã degeaba încerc sã gãsesc o stabilitate în tot acest haos frumos. Am sã recunosc cã nu am mult timp sã mã gândesc la mine. Bãnuiesc cã este firesc, pentru cã tot ce fac acum, tot pentru mine fac. Pentru viitor, dar si pentru prezent. Mi-am gãsit deja un loc de muncã fain, la Stradivarius, care se întâmplã sã fie si magazinul meu preferat de haine. Echipã misto, haine pe gustul meu, contact cu oameni si program bun. Am avut noroc, dar chiar si asa multi au fost uimiti cã mi-am gãsit deja de muncã. Adicã, am „trei sãptãmâni aici”, si în mintea lor trebuie sã treacã cel putin trei luni ca sã începi sã îti cauti un loc de muncã. Lucrez 20 de ore pe sãptãmânã, am cursuri în fiecare zi, seara plec ultima de la conservator, si as dormi acolo dacã ne-ar lãsa. Cineva m-a întrebat de ce lucrez atât de mult. De ce nu lucrez doar orele de care am nevoie ca sã iau împrumutul de student? 56 de ore pe lunã mi-ar trebui, iar eu lucrez 80. Am început deja demersurile pentru împrumut. Deci, de ce atât de mult? Pentru cã vreau si pot. Pentru cã nu mã intereseazã sã dorm o orã în plus. Pentru cã vreau, simplu si la obiect, sã am bani. Vreau sã am bani de un arcus bun, vreau sã mã duc acasã la ai mei când pot, vreau sã cãlãtoresc, sã mã urc într-un tren dacã am chef si sã vãd Germania, vreau sã-mi iau perechea aia de ghete misto pe care am vãzut-o, vreau sã ies la un vin cu prietenii, vreau sã fac toate lucrurile pe care nu le-am putut face pânã acum. Vreau sã stau într-un apartament fain, sã merg cu autobuzul si nu cu bicicleta. Vreau sã nu mai am grija banilor. Vreau sã fiu cu un pas înaintea lor. Si pot. Nu-mi trebuie o orã în plus de somn. Nu-mi trebuie zile de lenevealã”, spune tânãra.
