PE FINAL…Elevii vasluieni din clasele IX-XII care provin din familii al cãror venit minim pe membru nu depãseste 150 pe lunã, vor primi si anul acesta bursa „Bani de liceu”. Acestia mai au la dispozitie câteva zile pentru a scrie cereri în acest sens, termenul limitã fiind 1 octombrie. Cererile se depun la secretariatele unitãtilor de învãtãmânt în care sunt înscrisi solicitantii. Anul trecut, în Vaslui au obtinut aceastã bursã 3080 de liceeni.
Sprijinul financiar din cadrul programului „Bani de liceu”, derulat de Ministerul Educatiei, se acordã elevilor pe toatã durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de acesti bani inclusiv pe timpul pregãtirii si sustinerii examenului de bacalaureat. Suportul financiar este conditionat de prezenta la scoalã. Elevii beneficiari îsi pot pierde ajutorul dacã acumuleazã mai mult de 20 de absente nemotivate într-o lunã. Asa cum am mentionat, termenul limitã pentru depunerea cererilor de acordare a bursei lunare este 1 octombrie. În perioada 1-23 octombrie vor fi efectuate anchete sociale si va fi evaluatã de comisii eligibilitatea cererilor depuse, urmând ca pe 28 octombrie sã fie publicatã lista beneficiarilor. În intervalul 28 octombrie-2 noiembrie pot fi depuse contestatii, care urmeazã sã fie solutionate pânã pe 6 noiembrie