Concert caritabil în Luxemburg!
SUFLET MARE… „Spune mamã-adevãrat/În ce leagãn m-ai culcat?/- În leagãn de pãltinus,/Satul tãu sã nu ti-l uiti”, acesta pare sã fie motto-ul care rezumã cel mai bine visul unei vasluience plecatã de 11 ani în Luxemburg. Nãscutã si crescutã pânã la vârsta de 9 ani la Avrãmesti, comuna Voinesti, Mãdãlina Dorneanu organizeazã de cinci ani concerte caritabile în Luxemburg. Cântã pentru bãtrânii din satul natal, pentru cei oropsiti de sansã, care trãiesc cu greu de pe o zi pe alta. Vrea sã-i vadã cã duc o viatã linistitã si îngrijitã în cãminul de bãtrâni, pentru care o asociatie localã luptã de ani de zile sã-l punã pe picioare. „Initiativa apartine unei doamne foarte inimoasã, credincioasã si plinã de viatã, doamna Rodica Oprea, care îsi doreste sã-i mute acolo pe bãtrânii ai cãror copii nu mai sunt pe aproape. De vreo sase-sapte ani, a tot lucrat la transformare fostului sediu CAP din localitate. Nu ar mai fi foarte multe de fãcut, fatada e renovatã, interiorul, la fel, aratã foarte bine. Dacã cumpãrãm si apoi instalãm centrala, în aceastã iarnã, bãtrânii ar putea sã se mute acolo”, ne-a povestit Mãdãlina Dorneanu. În aceastã toamnã-iarnã, vasluianca va tine trei concerte caritabile, douã în Luxemburg si unul, în Germania. Tot ce se va strânge, de la bani pânã la lucruri materiale, va ajunge la bãtrânii din Avrãmesti. Oricine doreste sã se alãture initiativei, fie cã e din tarã sau din oricare alt loc de pe Pãmânt, este binevenit. Cãminul pentru bãtrâni de la Avrãmesti are nevoie de foarte multe lucruri, de la obiecte de mobilier pânã la asternuturi si produse de igienã.
În rândurile urmãtoare, însã, vã invitãm sã o cunoasteti pe Mãdãlina, sã aflati cum creste un om pasionat de muzicã, cum înfloreste pe mãsurã ce dã viatã cântecelor sale, dar si unde gãseste puterea de a trece peste obstacolele vietii. “Pasiunea pentru muzicã am mostenit-o de la pãrintii mei. Mama mea e îndrãgostitã de radio încã din copilãrie. Îmi aduc aminte cã mi-a povestit, la un moment dat, cã primise, când era micã, un radio -foarte rar se gãsea pe atunci – si era atât de bucuroasã cã poate sã asculte muzica ce îi plãcea… A fost si continuã sã fie o melomanã. Dar nu numai, cântã si foarte bine. Iar tata, la fel. Cu ei cântam nu doar cântece de copii, pe care de altfel le stiam pe toate, ci si cântece din repertoriul adultilor. Si acum mã încearcã aceste amintiri. Nu stiu cum e pentru ceilalti, dar pentru mine aceastã perioadã, petrecutã în Avrãmesti, acolo unde m-am si nãscut, a fost cea mai fericitã. Ne bucuram de muzicã, de liniste, si timpul parcã trecea altfel…”, îsi aminteste Mãdãlina. Povestea acesteia continuã în oras. “Pe când aveam eu vreo 9 ani, ne-am mutat la Vaslui. Pãrintii mei s-au gândit cã e mai bine sã facem scoala la oras. La Scoala Nr. 3 am învãtat pânã în clasa a VIII-a. Am avut niste profesori extraordinari. Mi-l amintesc foarte bine si acum pe fostul director, domnul Bursuc. Eram nelipsitã de la cor, cântam vocea întâi întotdeauna… În cor se dezvoltã cel mai frumos auzul muzical si vocea. De atunci, tot timpul am cântat în cor. Si acum cânt în cor. Dar, revenind la copilãrie, dupã ce am terminat clasa a VIII-a, am dat la Liceul Pedagogic. Pentru cã, la acea vreme, Bârladul nu mai avea liceul, iar Iasul era suprasolicitat, m-am dus la Odorheiul Secuiesc. În acea perioadã am cântat foarte mult. Mergeam cu liceul la tot felul de evenimente, de festivaluri, pe la Sfântul Gheorghe, Târgu Mures, Cluj… Cântam în cor, dar nu numai. Eu învãtasem deja sã cânt la chitarã. Primul meu profesor de chitarã a fost sora mea mai mare. Ea mi-a arãtat primele acorduri, dupã care le-am descoperit împreunã pe celelalte. Pentru mine era fascinant, pentru cã exploram muzica. Eu începeam sã descopãr singurã cum puteam sã cânt vocea a doua, fãceam mici improvizatii. Aveam si Cenaclul Flacãra la îndemânã, care ne oferea repertoriul de cântece… Apoi, sora mea s-a dus spre alt domeniu. S-a înscris la Facultatea de Medicinã si a lãsat cântatul. Eu, dupã liceu, m-am fãcut învãtãtoare. Am primit repartitie la Husi. Acolo am predat trei ani, iar dupã revolutie, am prins un post la Vaslui chiar la Scoala nr. 3, acolo unde am fost elevã si eu”, povesteste Mãdãlina.
Învãtãtoare, profesoarã de muzicã si… educatoare la grãdinita Comisiei Europene
„Am predat câtiva ani la clasele I-IV si în momentul în care s-au format clasele de muzicã la Scoala nr. 7, m-am transferat. Am luat o clasã de muzicã. Le eram doar învãtãtoare, pentru cã ei fãceau Solfegiu si Instrument cu profesori. Am luat exemplul copiiilor mei, m-am înscris la Facultatea de Muzicã si am început sã compun muzicã pentru ei. Nu mi-a fost usor deloc pentru cã aveam si serviciu, si copil, si trebuia sã mã duc si la cursuri… Dar a fost o experientã extraordinarã, pentru cã am aprofundat muzicã si mi-a fost mult mai usor apoi… La un moment dat mi-am fãcut propriul grup vocal. „Stelute” se numea, mergeam la festivaluri, la „Mamaia Copiiilor”… Lucram si cu copii solisti, nu doar cu grupul… Unul dintre ei, Victor, a câstigat locul I cu coronitã la „Mamaia copiiilor”, cu un text foarte frumos, orchestrat de Marcel Iorga. Cred cã a fost cel mai mare succes. Aveam o viatã frumoasã, dar uite cã nu întotdeauna totul merge asa cum ne planificãm noi. Nici nu m-am gândit cã voi pãrãsi tara vreodatã… Întâmplarea a fãcut cã mi-am gãsit partenerul vietii în altã tarã. Era român, dar locuia de foarte multi ani în Luxemburg. Initial nu mi-a plãcut ideea de a pleca, pentru cã aveam deja o carierã, aveam un loc de muncã care îmi plãcea foarte mult, intrasem profesoarã la Palatul Copiiior, aveam cercul meu de muzicã usoarã… Dar am zis cã e timpul sã ne mai uitãm si la viata personalã, nu doar la carierã. Eram deja singurã de trei ani în Vaslui, aveam bãietelul în clasa a IV-a si am zis sã-mi urmez inima. Dupã un an de zile de relatie cu el, am plecat în Luxemburg. Vreo trei ani nu am cântat decât în bisericã, într-un cor. Nu am lucrat, însã, în schimb, am fãcut cursuri, am învãtat mai bine limba francezã, limba englezã… Dupã trei ani, am dat examen si am intrat la Cresa Parlamentului European, unde am lucrat cu copiii angajatilor Parlamentului. Nu prea era ce-mi doream, dar am zis cã pânã la urmã trebuie sã fac ceva. Si am fãcut bine cã am încercat, pentru cã a fost o experintã constructivã. În timpul celor trei ani, am dat alt concurs ca sã intru la grãdinita Comisiei Europene, dar nu am intrat, am stat un an acasã, în somaj, apoi am dat, din nou, un interviu si m-au acceptat. Acolo lucrez si astãzi. De fapt, e un fel de „after school” pentru copiii de grãdinitã, adicã „after kindergarten”. În perioada asta, de când m-am mutat aici, m-am înscris si la Conservator, am fãcut patru ani cursuri de canto clasic, însã… Încet-încet, gândurile mele tot acasã se îndreaptã”, spune vasluianca.
„Când revin la Avrãmesti, în primele zile, mã încearcã sentimentul de milã”
„Nu prea poti sã te desprinzi de locurile natale, de perioada când erai copil, aveai atâta libertate, iar timpul trecea asa frumos.. Revin cu drag în tarã, la Avrãmesti, pentru cã pãrintii mei s-au mutat acolo, însã în primele trei zile mã încearcã sentimentul de milã. Apoi încerc sã-mi revin si sã accept. La Avrãmesti se miscã greu lucrurile. De vreo patru-cinci ani am început seria concertelor caritabile pentru un proiect foarte drag: transformarea fostului sediu CAP într-un cãmin pentru bãtrâni. Lucrãrile au început în urmã cu vreo sase-sapte ani, nu stiu exact, pentru cã eu nu m-am alãturat proiectului de la început. Initiativa apartine unei doamne foarte inimoasã, credincioasã si plinã de viatã, doamna Rodica Oprea, care îsi doreste sã-i mute acolo pe bãtrânii ai cãror copii nu mai sunt pe aproape. Nu ar mai fi foarte multe de fãcut, fatada e renovatã, interiorul, la fel, aratã foarte bine. Dacã cumpãrãm si apoi instalãm centrala, în aceastã iarnã, bãtrânii ar putea sã se mute acolo. Asta este cea mai grea investitie. Sigur, apoi vor mai urma alte câteva ce tin de mobilier si de obiecte electrocasnice. Ne-ar mai trebui o cuptor cu microunde, o masinã de spãlat, chiar douã… Televizor avem, o colegã de serviciu, le-a trimis, anul trecut, o plasmã nou-noutã. Mai am un frigider pe care îl doneazã sora mea mai micã de aici de la Luxemburg. Iar lista donatiilor, rãmâne deschisã. O persoanã de aici, care are o firmã de transport, ne-a promis cã tot ce vom strânge, va transporta la Avrãmesti”, spune Mãdãlina. În aceastã toamnã-iarnã, vasluianca va tine trei concerte caritabile, douã în Luxemburg si unul, în Germania. „Primul concert e pe 27 octombrie, la Luxemburg. De data aceasta, repertoriul nu va fi doar pentru comunitatea româneascã, pentru cã pânã acum am cântat numai pentru românii din Luxemburg, voi avea un repertoriu international. De ani de zile pregãtesc cântece în alte limbi, inclusiv în luxemburghezã… Pe 9 decembrie, voi avea un concert de colinde românesti, tot în Luxemburg, iar la o sãptãmânã distantã, voi avea un concert în Germania, pentru comunitatea româneascã de acolo”, anuntã Mãdãlina Dorneanu.
