In cursul zilei de ieri a avut loc la sediul Consiliului Județean Suceava o întâlnire între directorii de unități spitalicești din județ, medici pediatri și președintele CJ, Gheorghe Flutur, întâlnire în cadrul căreia s-a dezbătut necesitatea înființării unui spital de copii în Suceava. De precizat că de la această întâlnire a lipsit doar managerul Spitalului Municipal Fălticeni, Vlad Alexandru Morariu. Proiectul construcției unui spital de copii cu toate secțiile este din ce în ce mai necesar dacă facem referire la datele statistice care ne demonstrează că numărul pacienților copii care ajung la Spitalul Județean este din ce în ce mai mare. După cum a reieșit și din declarația președintelui CJ, Gheorghe Flutur, lunar ajung la Unitatea de Primiri Urgențe aproximativ 2.500 de copii, iar jumătate dintre aceștia necesită internare pe secția de Pediatrie. La aceste cifre se adaugă și aglomerația din secția de Maternitate, unde se nasc aproape 3.000 de copii anual.