NECAZ…Supãrare mare, ieri, în Zona Industrialã, dupã ce mai multe case au fost lãsate fãrã curent electric. Locuintele erau subconsumatori ai fabricii Mecanica, aflatã în faliment si cu datorii foarte mari cãtre distribuitorul de energie electricã. “Au venit azi (n.r. ieri) niste angajati Electrica cu o macara. Prima datã ne-au mintit, au spus cã au defectiuni pe retea. Dupã câteva ore de asteptat, ne-am dus sã-i întrebãm cât mai dureazã sã repare. Abia atunci ne-au spus cã nu vom mai avea curent, cã fabrica de unde noi ne alimentam a fost lãsatã fãrã energie electricã. Avem copii mici, vecina mea are o nepoticã de trei sãptãmâni. Ce ne facem noi acum?”, se întreabã o femeie care locuieste vizavi de fabricã.
Începând de ieri, patru case din Zona Industrialã au fost lãsate în beznã, dupã ce fabricii de la care se alimentau i-a fost sistatã energia electricã. “Suntem subconsumatori de la Mecanica, cu acte în regulã. Am înteles cã sunt în insolventã si nu mai pot sã furnizeze curent, cã au datorii. Azi au venit cei de la Electrica si le-au tãiat curentul, iar odatã cu ei am rãmas si noi pe întuneric. Nu ne-a anuntat nimeni cã vom rãmâne fãrã energie electricã. Ne-au zis doar cã au defectiune, iar când am fost sã vedem cât mai dureazã lucrãrile, au zis gata, nu ne mai dau curent”, ne-a declarat Viorica Pârvu.
“Au luminã casele din munti si noi, la câtiva kilometri de oras, nu avem”
Femeia a mai spus cã în momentul când si-a construit casa, a primit toate avizele si toate autorizatiile din partea Primãriei Vaslui. “Suntem patru case care am rãmas fãrã curent electric. Când le-am construit am primit toate autorizatiile si avizele necesare. Acum vom fi obligati sã stãm la lumina lumânãrii. Dar ce ne facem cã avem copii mici, nepoti? Vecina mea are o nepoticã de trei sãptãmâni, cum se va descurca ea? Au luminã casele de pe crestele muntilor, din locuri izolate, iar noi, la câtiva kilometri de oras nu avem. Un stâlp pe stradã nu avem, e întuneric de nu vedem la cinci metri în fatã. Si muncim, si plãtim impozite si ne trimitem copiii la scoalã. Iar în Rediu, unde foarte multi nu stiu ce e aia o zi de muncã, sunt stâlpi pusi la fiecare poartã. Sperãm sã se gãseascã o solutie, sã ne racordeze si pe noi la AMC, mãcar pânã se rezolvã problema”, ne-a mai spus Viorica Pârvu. Am încercat sã stãm de vorbã si cu reprezentantii fabricii Mecanica, însã acestia au refuzat dialogul.