- Advertisement -
INCOMPATIBILITATE…Agenția Națională de Integritate a transmis un comunicat în care arată că primarul orașului Murgeni, Ion Buta a fost găsit incompatibil. Conform Agenției, în perioada 31 octombrie 2012 – 10 decembrie 2014, edilul a exercitat simultan funcția de primar și cea de președinte a Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie Murgeni, încălcând astfel prevederile legale. Intrebat de aceste aspecte, Ioan Buta spune că nimic nu este adevărat și că totul este o eroare, făcută cu rea credință, de către fosta directoare a spitalului. Medicul Maria Oțel l-ar fi trecut în acte fără să existe o decizie a Consiliului Local în spate motivat de faptul că aceeași funcție o deținea și fostul primar al Murgeniului și, între cei doi, relații nu ar fi chiar cordiale. „Nu există nici un act oficial în acest sens și numele meu a apărut pentru că o doamnă doctor m-a trecut în niște acte. A avut un spin împotriva mea și cred că încă îl mai are dar, eu am participat la ședințele Consiliului de Administrație doar în calitate de invitat. Abia aștept ca ANI să-și facă treaba și să ajungem în instanță. Plus că eu cred că Agenția ar trebui să se ocupe de treburi mai serioase”, spune edilul Ioan Buta. Conform ANI, Buta nu este singurul funcționar găsit în incompatibilitate. Alături de acesta, lista este completată și de viceprimarul comunei Băcești. In perioada 24 iunie 2012 – 03 martie 2016, acesta a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de titular întreprindere individuală. Ultimul care încheie lista este consilierul local Silviu Marcu Cernătescu, consilieri în cadrul CL Albești. ~n perioada 01 mai – 14 iunie 2013, acesta a exercitat simultan funcția de consilier local și pe cea de consilier personal al primarului.
- Advertisement -