- Advertisement -
Accidentul în care a fost implicată maşina de poliţie a avut loc, joi noaptea, pe Calea Buziaşului din Timişoara. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în maşină se aflau doi poliţişti, care se deplasau la o intervenţie, cu semnalele acustice şi luminoase pornite.
„Colegii din cadrul Secţiei 2 Poliţie au fost semnalaţi prin 112 cu privire la producerea unui eveniment pe raza de competenţă. În momentul în care au încercat să se îndrepte spre locul producerii evenimentului, au fost loviţi de un autoturism care se deplasa pe Calea Buziaşului”, a afirmat Ancuţa Morariu. În urma producerii accidentului, cei doi poliţişti au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale.
- Advertisement -