O lacrimã sincerã…pentru un suflet mare
Parcã a fost ieri, când mã întâlneam cu Alex Poamã , în redactiile modeste ale gazetelor vasluiene, unde fiecare îsi prezenta strãdania jurnalisticã spre a vedea lumina tiparului întru satisfacerea dorintei de informare a cititorului vasluian, si nu numai. De fiecare datã mã onora cu salutul sãu jovial, inegalabil si cu zâmbetul inconfundabil al omului ce nu putea emite adversitãti, indiferent de baricada de pe care luam pozitii. Tonul blând, cuvântul ponderat te îndemnau sã stai cu el la sfat, minute în sir, întru depãnarea unor trãiri, mai vechi sau mai noi, ale lumii ce ne înconjura. De fiecare datã gãsea, în lãuntrul bonomiei sale, o vorbã de duh care îti descretea fruntea si te îndemna la un zâmbet dãtãtor de sperantã. Alexandru Poamã a fost si va rãmâne o personalitate inconfundabilã a Vasluiului, iar locul sãu nu va putea fi ocupat de nimeni. El trebuie sã rãmânã în panoplia învãtãmântului vasluian cu distinctia pe care i-a dat-o aura de dascal, animator cultural, jurnalist, scriitor si om de radio. Putem spune, fãrã sã gresim, cã Alexandru Poamã a fost un “domn Trandafir” al meleagurilor vasluiene si toatã strãdania lui s-a revãrsat prin discipolii pe care i-a iubit si cãrora le-a dat tot ce a avut mai bun, profesional si moral. În altã ordine de idei, sper cã cei mai în vârstã îsi amintesc de debordantele sale interventii pe calea undelor si cu deosebire în transmisiunile sportive: “… si acum dãm legãtura cu Iasul, de unde va transmite reporterul nostru, Alexandru Prahoveanu…”. Cam asa spunea la acea vreme coordonatorul radio al emisiunilor sportive de la Radio Bucuresti. Da! Sub acest pseudonim, a colaborat distinsul cronicar sportiv, în tumultul emisiunilor atât de asteptate de iubitorii sportului, în general. Alexandru Poamã, alias… Alexandru Prahoveanu, a lãsat un gol imens în eterul în care alergau galopant emisiunile radio. Toti cei care l-am cunoscut îl stimãm cu deosebit respect si regretãm cã un nemernic i-a retezat aripile, l-a doborât la pãmânt ca pe un stejar secular cãzut sub securea braconierilor. În aceste zile, când comemorãm douã decenii de la urcarea în ceruri a acestui mare suflet, sã vãrsãm o lacrimã sincera pentru “Sandu”, asa cum îi spuneau cei apropiati. El rãmâne pentru noi si sperãm ca si pentru viitorime, un reper de modestie, profesionalism si, mai ales, spirit creator. Odihneseten, iar chipul tãu sã rãmânã lipit pe panoplia Vasluiului!
Profesor Miluta Moga!
