ACCIDENT…O femeie de 39 de ani din municipiul Vaslui și-a văzut moartea cu ochii după ce a fost lovită în plin, pe trecerea de pietoni, de un șofer grăbit. Din fericire victima a scăpat doar cu contuzii la cap și umărul drept dar, după cum spun medicii, nu are fracturi. Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp pe trecerea de pietoni de la Găzărie, zonă intens circulată mai ales acum, după începerea noului an școlar. Victima a declarat că s-a asigurat înainte de a traversa. „Un autoturism a oprit să acorde prioritate dar, din spate, a venit alta cu viteză și nu a mai avut timp să oprească”, a povestit femeia. La fața locului a sosit un echipaj SMURD de prim-ajutor care au preluat pacienta și au transportat-o la spital. De asemenea, polițiștii de la Rutieră au început cercetările pentru a stabili, cu exactitate, modul în care s-a produs accidentul. La volanul mașinii care nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni era un bărbat de peste 40 de ani, începător.
- Advertisement -
UPDATE:
Bărbatul care a provocat accidentul de circulație este din Vaslui și are 54 de ani. „In cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. De asemenea, conducătorul auto a fost testat și rezultatul a arătat că nu consumase alcool”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
- Advertisement -