spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Domnilor guvernanţi, să nu vă prindem vreodată prin Iaşi

- Advertisement -

Izolarea Iaşului din punct de vedere politic de către actuala guvernare produce constant efecte negative asupra oraşului. În acest an, diverse ministere au refuzat să ofere sprijin financiar pentru iniţiative de interes pentru Iaşi. Mai mult, în ultima vreme, Iaşul a pierdut unele instituţii regionale în favoarea altor oraşe din Moldova.

În prezent, s-a ajuns la situaţia în care inclusiv investiţii proprii ale autorităţilor locale sunt tergiversate în contextul superficialităţii sau relei-voinţe cu care sunt tratate de către Bucureşti. Tocmai în urma unei astfel de şicane, primarul Mihai Chirica a avut ieri o răbufnire la adresa Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) chiar în momentul în care plenul Consiliul Local (CL) aproba un parteneriat cu autoritatea centrală.

Primăria vrea să investească,MTS răspunde că nu are bani

În urmă cu câteva luni, Primăria a solicitat acordul MTS pentru a moderniza Sala Polivalentă, aflată în patrimoniul MTS. Municipalitatea a dat asigurări că va suporta o finanţare de aproape 100.000 euro pentru ca suprafaţa de joc să fie omologată pentru meciuri de baschet de Liga I. Iniţial, MTS a răspuns că nu poate acorda finanţare (!), deşi Primăria nu solicitase acest lucru, conform lui Mihai Chirica. Schimbul de adrese între cele două instituţii s-a prelungit până săptămâna trecută, când MTS şi-a dat acordul ca Primăria să finanţeze investiţia. Asta, în condiţiile în care Liga I începe pe 30 septembrie şi, cel mai probabil, lucrările nu se vor fi finaliza la timp. „Aş avea un comentariu, pe care mi-l asum în nume propriu, şi transmit pe calea undelor Ministerului Tineretului şi Sportului că să-i fie ruşine pentru modalitatea în care se apleacă asupra sportului şi asupra sportului din Iaşi în momentul de faţă“, a spus primarul Chirica în plen, fix înainte ca acordul să fie aprobat de consilieri. După şedinţa CL, întrebat de jurnalişti, Mihai Chirica a continuat să critice vehement MTS, spunând despre reprezentanţii acestei autorităţi că sunt „neprofesionişti, nu sunt dedicaţi activităţii pe care o desfăşoară şi nu-i interesează starea sportului“. El a amintit şi despre faptul că MTS nu se preocupă nici de alte baze sportive din Iaşi care îi aparţin. „La baza sportivă, în fine, de agrement, pe care o aveau şcolarii, acum e o crescătorie de câini“, a mai spus Mihai Chirica. Primarul a subliniat că municipalitatea va demara procedura publică de achiziţie a suprafeţei de joc (de lemn), iar banii pentru o nouă tabelă de marcaj deja au fost asiguraţi. „Dacă nici măcar nu te interesează să citeşti o adresă când autoritatea locală îşi arată interesul să investească, ce rost mai are Ministerul ăsta? Nu ai bani, nu te preocupă, nu te interesează, lasă pe alţii care vor să se preocupe de asta“, a conchis Mihai Chirica.

Iaşul, faultat în mai multe rânduri de Guvern

De la instalarea noului guvern, proiectele Iaşului au fost tratate la capitolul „diverse“ de către Executiv. Situaţia s-a înrăutăţit şi după ce Mihai Chirica, membru PSD, a intrat în conflict deschis cu şeful PSD, Liviu Dragnea, secondat de fostul primar al Craiovei, ministrul Olguţa Vasilescu. Aeroportul Internaţional Iaşi a fost exclus de la finanţări europene, deşi are parte în continuare de o evoluţie spectaculoasă, iar autostrada Iaşi – Tg. Mureş rămâne la stadiul de documentaţii îndoielnice. În plus, chiar acum trei zile, premierul a declarat că priorităţile Guvernului în materie de autostrăzi sunt Comarnic – Braşov şi Sibiu – Piteşti cu prelungire până la Craiova. În plus, municipiul Iaşi a primit una dintre cele mai mici finanţări din ţară în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală: modernizarea a două creşe, iar ideea realizării unui stadion sau a unei săli polivalente moderne la Iaşi rămâne o utopie, în condiţiile în care numeroase oraşe din ţară au primit bani pentru aceste investiţii. Lista poate continua şi cu alte proiecte. Colac peste pupăză, revine un alt trend, valabil în vremea lui Adrian Năstase secondat de influenţii băcăuani: de a muta sediul unor instituţii regionale de la Iaşi în alte oraşe. Ultimul exemplu este CFR Marfă, Regionala fiind transferată recent la Galaţi.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/domnilor-guvernanti-sa-nu-va-prindem-vreodata-prin-iasi–169531.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.