MISIUNI…Cu ocazia deschiderii noului an scolar sesiunea 2017-2018, Inspectoratul de Jandarmi Judetean va asigura mãsurile de ordine publicã specifice în zona institutiilor de învãtãmânt. Pentru ca activitãtile sã se desfãsoare în conditii de sigurantã, jandarmii vor actiona împreunã cu lucrãtori din cadrul Inspectoratul de Politie al Judetului Vaslui, dar si Politia Localã, pentru asigurarea unui climat de normalitate în zona institutiilor de învãtãmânt, în ceea ce priveste ordinea si siguranta publicã. Au fost stabilite unitãtile de învãtãmânt preuniversitar la care fiecare structurã urmeazã sã desfãsoare activitãti specifice de asigurare a ordinii si sigurantei publice. Astfel, pentru prevenirea unor situatii de risc, patrulele de ordine publicã vor fi prezente pe timpul afluirii si defluirii elevilor, pãrintilor, cadrelor didactice, precum si pe timpul desfãsurãrii festivitãtilor de deschidere a anului scolar. Patrulele de ordine publicã din zona institutiilor de învãtãmânt vor actiona atât auto, cât si pedestru, interventia acestora putând fi solicitatã si la numãrul de urgentã „112″. Vor fi desfãsurate actiuni de prevenire atât în institutiile de învãtãmânt din mediul urban, cât si în cele din mediul rural pentru prevenirea victimizãrii minorilor, identificarea factorilor generatori de criminalitate, a dezvoltãrii spiritului civic si a unui comportament prosocial. În scopul combaterii fenomenului infractional si contraventional, jandarmii, potrivit competentelor, nu vor ezita sã aplice ferm prevederile actelor normative în vigoare împotriva persoanelor care sãvârsesc fapte antisociale atât în interior, cât si în zonele de proximitate ale institutiilor de învãtãmânt.