Şi în acest an la staţiunea vinicolă din oraşul Tîrgu Bujor recolta de struguri a ieşit cum nu se poate mai bine, iar vin va fi din belşug. Din păcate, pentru ca vinul să ajungă în pahare, ar mai trebui ca şi strugurii să fie strânşi din viile staţiunii. Aceasta este şi în acest an ca şi în anii trecuţi marea problemă. Deşi la Tîrgu Bujor nu sunt deloc multe opţiuni când este vorba de forţa de muncă, iar şomajul este în floare cei din Tîrgu Bujor nu se înghesuie deloc la cules pe cele 360 de hectare ale staţiunii vinicole. ”Am avea nevoie de 300 de culegători, iar acum avem 170 din care doar 20 sunt din Tîrgu Bujor, iar 150 din alte judeţe sau din comunele limitrofe ale oraşului. Am avut grijă să avem resurse financiare să fie plata la zi, dar sperăm că poate în zilele următoare să se schimbe situaţia. Pot munci şi cei care sunt beneficiari venitului minim garantat, 90 de zile au acest drept. Cei care fac norma primesc 69 de lei din care se scade impozitul, dar se plăteşte şi peste în funcţie de cât depăşesc”, a declarat Alina Donici, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Tîrgu Bujor. Ca să dea un bun exemplu, luni, în prima zi de cules, s-a dus în vie şi s-a pus pe cules struguri chiar primarul localităţii, Laurenţiu Gîdei. ”Sunt de dimineaţă aici şi îmi fac sigur norma. Chiar nu este greu, este vremea bună, strugurii se culeg uşor, îmi şi amintesc de peroada copilăriei şi de practică“, spunea primarul în timp ce culegea de zor struguri. Speră ca exemplul lui să fie urmat de mai mulţi concetăţeni care se tot plâng că sunt săraci şi nu au de nici unele, dar cărora 69 de lei pe zi, din care se scade impozitul, pentru circa 100 de găleţi culese, li se pare prea mult. ”Da, ştiu, a început de astăzi, dar dacă nu mi-a spus nimeni să mă duc… Acum beau o bere, poate mă duc, dar am şi eu şase copii, am vite de crescut…nu ştiu. Ar trebui să dea mai mulţi bani, e cam puţin“, spunea un bărbat din Tîrgu Bujor care începea ziua cu o bere, într-un bar. ”Nu vin la cules mai mulţi de la noi din Tîrgu Bujor, ori că sunt leneşi, ori că aşteaptă bani de la copiii plecaţi în străinătate. Nu e greu deloc. Eu sunt pensionar, dar vin mereu aici la staţiune să culeg”, spunea unul dintre rarii localnici care culegeau în viile staţiunii. ”Este plata bună. Noi venim de la Tîrgu Neamţ, sunt unii care vin şi de cinci şi de zece ani. Nu înţeleg de ce nu vin mai mulţi oameni din oraş la cules…o fi lene, nu ştiu”, spunea şi un culegător din Tîrgu Neamţ. Cei de la staţiune, ca şi primarul, tot speră ca lucrurile să se schimbe deşi sunt puţine şanse.