PROGNOZA METEO. Treptat vremea se schimbă, începând cu vestul ţării. Temperaturile vor înregistra o scădere uşoară şi instabilitatea atmosferică îşi va face simţită prezenţa.
PROGNOZA METEO. Duminică, vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, la început cu precădere sud-vestul țării și în zonele montane și submontane, iar din a doua parte a zilei și noaptea în special în sud, în centru și în nord-est. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene vor fi pe spații mai mici și la cote mai reduse. Temperaturile vor scădea în vest, în nord-vest și parțial în centru, iar în rest va fi încă o vreme călduroasă; maximele se vor încadra între 21…22 de grade în zonele de deal din Crișana și 33…34 de grade în Muntenia, iar minimele vor fi cuprinse între 9 și 19 grade, ușor mai ridicate pe litoral.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI, duminică, va fi în continuare călduroasă, dar începând cu orele serii va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate seara și în cursul nopții când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 33 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.
PROGNOZA METEO. Luni, procesul răcire va contiua și va cuprinde toată țara, astfel că vremea va deveni răcoroasă în regiunile vestice, nordice și centrale. Pe parcursul zilei vor fi înnorări și ploi pe arii relativ extinse în nord, nord-est și centru, unde se vor mai cumula cantități de apă mai însemnate, iar în rest cerul va fi doar temporar noros și ploile izolate. Noaptea cerul va deveni variabil, iar probabilitatea de ploaie va diminua considerabil. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, îndeosebi la munte și în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15…16 grade în nordul extrem și zonele depresionare din centru și 26…27 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI, luni, se va răci față de ziua precedentă. Cerul va fi parțial noros, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 24…26 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/prognoza-meteo-se-schimba-vremea-instabilitate-atmosferica-si-scadere-a-temperaturilor-in-zilele-urmatoare_374309.html#ixzz4rc0sXIGM