Premieră de televiziune la România TV, în scandalul preotului Cristian Pomohaci. Arhiepiscopul de Alba Iulia spune că dosarul excluderii acestuia conţine 500 de pagini, dar că refuză să vorbească mai mult pentru că, spune Înaltpreasfinţia sa, este periculos. În replică, avocata lui Cristian Pomohaci consideră tăcerea arhiepiscopului drept o sfidare la adresa credincioşilor din Biserica ortodoxă.
„Noi avem canoane, dosrul de 500 de pagini… Biserica trebuie apărată. Nu răspund despre Pomohaci şi caterisire pentru că se interpretează. Asta e treaba noastră, a bisericii, nu se flaşnetează, nu se dă publicităţii”, a spus Inaltpreasfintitul Parinte Irineu Pop.
Aceste declaraţii sunt o lipsă de respect pentru Biserica Ortodoxă şi pentru credincioşi, susţine avocata lui Cristian Pomohaci. „Ca avocat şi ca simplu enoriaş m-a surprins modul în care înţelege Preasfinţia sa, după 72 de zile de scandal bisericesc şi atacuri inumane la adresa preotului Pmohaci, să răspundă prin tăcere sau prin evitări să răspundă la întrebările ziariştilor. Tăcerea domniei sale nu e dovadă de respect pentru BOR, pentru enoriaşii care cred în Dumnezeu, în preoţii care sunt păstori sufletelor noastre. Oare această tăcere să însemne cumva dispreţul enoriaşilor? Oare această tăcere să însemne faptul că noi, enoriaşii şi opinia publică, chiar nu contăm în faţa sfinţiei sale? Aş vra să cred că această întrebare va primi răspuns din partea Sfinţiei sale pentru că altfel, rămâne un dureros şi grav semn de întrebare”, a spus avocata Daniela Mocanu la România TV.
Mai mult, avocata Daniela Mocanu susţine că nimeni nu ştie ce conţine dosarul de caterisire, nici măcar Cristian Pomohaci. „Noi nu cunoaştem, nu ştim dacă dosarul are 500 de pagini sau 5 pagini. Nu ştim ce scrie în acel dosar”.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/dosarul-caterisirii-500-de-pagini-despre-cristian-pomohaci-arhiepiscopul-care-l-a-exclus-pe-pomohaci-marturii-in-premiera_374331.html#ixzz4rbsedhOh