– datorită doctorilor de la această secție, o femeie, care a venit la spital în căruciorul cu rotile, din cauza unei luxaţii de şold, suferită încă de la naştere şi pentru care nu se intervenise până atunci, merge acum din nou – astfel de cazuri sunt rare în lume şi foarte greu de tratat la adult
Băcăuanca Elena Aramă, în vârstă de 68 de ani, a bătut la uşa medicului ortoped Radu Panfil, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, în urmă cu câteva luni, după ce a umblat prin mai multe cabinete, fără ca cineva să-i poată alina suferinţa şi să-i dea vreo speranţă că ar mai putea merge vreodată.
Era deja în căruciorul cu rotile, iar în urma investigaţiilor amănunţite doctorul i-a pus diagnosticul de luxaţie de şold bilaterală neglijată, suferită încă de la naştere. Un caz foarte rar întâlnit la vârsta adultă în zilele noastre, spun medicii, pentru că acum aceste probleme sunt tratate când copilul este mic. La adult, această problemă se rezolvă greu şi cu mari riscuri.
„Am operat această pacientă în condiţiile în care ea deja nu mai mergea. A venit în scaunul cu rotile. Intervenţia chirurgicală a fost extrem de complexă, pentru că ea presupune scurtarea femurului şi aducerea capului femural, care avea o deplasare uriaşă, în locul lui natural, printr-o scurtare femurală mare, cu riscuri foarte mari neurologice, legate de paralizia nervului sciatic, şi cu risc vascular, care este vital. În timpul intervenţiei există riscul de a leza artera femurală, asta însemnând că pacientul îşi riscă viaţa ”, a explicat dr. Radu Panfil, medic şef Secţie Ortopedie, SJU Bacău.
sursa: http://www.desteptarea.ro/operatie-premiera-medicilor-de-la-ortopedie/