S-a terminat vacanţa pentru aleşi. Vineri, 1 sepembrie, începe a doua sesiune parlamentară a anului. Camera Deputaților și Senatul sunt convocate în prima şedinţă, printre prioritățile legislative fiind mai multe proiecte așteptate de la Guvern – modificările la legea pensiilor, pachetul de legi ale Justiției sau înființarea Fondului Suveran de Investiții. Totodată, se va alege şi noua componenţă a Birourilor Permanente: vicepreședinții, secretarii și chestorii—, la propunerea grupurilor parlamentare, conform algoritmului politic.
Ce priorităţi are Senatul
Senatorii își vor îndrepta atenția, printre altele, asupra unor acte normative care nu au fost finalizate în sesiunea trecută, printre care propunerea legislativă pentru modificarea Legii administrației publice locale 215/2001, inițiată de PSD, potrivit căreia hotărârile referitoare la patrimoniul unităților administrativ-teritoriale (UAT) să fie adoptate de consiliile locale și județene cu votul majorității simple a consilierilor în funcție.
Un alt proiect pentru care Comisiile de specialitate au acordat raport favorabil cu amendamente, dar care nu a intrat în dezbaterea plenului din cauza disputelor generate este cel inițiat de parlamentarii UDMR prin care ziua de 15 martie este consacrată ca sărbătoare a comunității maghiare din România, urmând ca angajaților maghiari să li se acorde o zi liberă pentru a participa la manifestări.
Traseul legislativ al inițiativei cetățenești privind redefinirea familiei în Constituție, adoptată de Camera Deputaților, nu a fost finalizat în Senat. Proiectul de act normativ va fi dezbătut de Senat în sesiunea din toamnă, președintele acestui for, Călin Popescu-Tăriceanu, estimând, la sfârșitul lunii mai, că referendumul pentru această revizuire a Legii fundamentale se va organiza tot în toamnă. Deși procedura de alegere a doi reprezentanți ai societății civile în CSM a fost demarată în noiembrie 2016 și reluată pe 13 martie 2017, Senatul nu a decis încă în privința numirii celor două persoane în CSM.
Astfel, Camera superioară a Parlamentului trebuie să ia o decizie, în această sesiune, în privința celor două funcții din CSM, în prezent fiind 12 persoane care și-au depus candidatura. De asemenea, senatorii trebuie să se pronunțe și asupra solicitării DNA privind încuviințarea urmăririi penale față de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul. Această solicitare ar putea fi discutată vineri, la începerea sesiunii, în Biroul permanent al Senatului.
Biroul permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviințeze sau să respingă solicitarea.
Pe 25 august, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.